Asus N73Jn – prezentat oficial în România
Adaugat Mai 28, 2010 de: Sorin
Ieri, într-un cadru special şi mai puţin formal, Asus a prezentat a 3-a generaţie de laptop-uri din seria N. Mai exact, a prezentat modelul Asus N73Jn, un laptop multimedia cu
Ieri, într-un cadru special şi mai puţin formal, Asus a prezentat a 3-a generaţie de laptop-uri din seria N. Mai exact, a prezentat modelul Asus N73Jn, un laptop multimedia cu display de 17.3 inch care vine echipat cu tehnologie de ultimă generaţie.
Despre noile modele din seria N (N43/N63/N73) v-am mai povestit pe la începutul lunii martie, în perioada când se desfăşura CeBit 2010. Atunci ştiam doar că noile modele vor funcţiona cu tehnologia audio SonicMaster dezvoltată de Bang&Olufsen, vor fi echipate cu procesoare Intel Core 2010, vor dispune de porturi USB 3.0 şi de tehnologia nVIDIA Optimus.
În prezent, am descoperit că sistemul audio este cel mai bun sistem folosit în prezent pe laptop-uri. La modelul cu display de 17.3 inch (HD+ 1600 x 900), incintele boxelor au capacităţi de 80 cm cubi. Sunetul este redat foarte clar, deoarece elimină vibraţiile şi distorsiunile. Am rămas plăcut surprins de puterea boxelor şi de calitatea şi claritatea sunetului redate de acestea.
Acest model va fi echipat cu placa video nVidia GeForce GT 335M – 1 GB DDR3 VRAM, până la 8 GB memorie RAM, procesoare Core i3/i5 şi hard disk-uri cu capacităţi cuprinse între 250GB şi 640GB. Bateria va fi cu 6 celule şi va asigura o autonomie de până la 4 ore, în funcţie de modul de utilizare. Asus N73Jn este eco-friendly pentru că beneficiază de tehnologia Super Hibrid Engine, astfel fiind reduse emisiile de carbon.
M-au mai impresionat design-ul futurist şi tastatura (plăcută la atingere, ergonomică, tastele bine delimitate şi suficient de mari, chiar şi cele direcţionale). În schimb display-ul este glossy şi nu prea m-a încântat. Aşa cum v-am mai povestit, prefer display mat la notebook-urile multimedia şi gaming.
Preţurile noilor modele din seria N vor varia în funcţie de configuraţie şi dimensiune, cu pornire de la 3300-3500 lei. Posibil ca N73Jn să fie disponibil în România din luna august.









[...] This post was mentioned on Twitter by Raluca Mateas, Sorin Rusi. Sorin Rusi said: Asus N73JN prezentat oficial si in Romania http://laptopnews.ro/asus-n73jn-prezentat-oficial-in-romania.html [...]
[...] a lansat în România noua generaţie de laptop-uri din seria N pe 27 mai 2010 (a fost prezentat Asus N73Jn), însă toată povestea a început în martie la CeBit când Asus a prezentat câteva informaţii [...]
[...] a lansat în România noua generaţie de laptop-uri din seria N pe 27 mai 2010 (a fost prezentat Asus N73Jn), însă toată povestea a început în martie la CeBit când Asus a prezentat câteva informaţii [...]
[...] touchpad Asus m-a surprins într-un mod foarte plăcut prin introducerea tastaturii de la Asus N73Jn. Însă şi mai surprins am fost când am aflat că aceasta este şi rezistentă la inundaţii cu [...]
[...] o audiție de cea mai bună calitate.Astfel s-a nascut seria N3 care cuprinde modelele: N43, N53, N73 si Asus NX90. NX90 este dotat cu tehnologia exclusivă ASUS SonicMaster, o suită de inovații [...]