Maguay MyWay P1701M – stație de lucru portabilă (review)

Adaugat Februarie 13, 2012 de: Alex

Sunt convins că foarte mulți dintre voi sunteți familiarizați cu termeni ca ”stație de lucru” sau ”desktop replacement”, dar sunt puține modele disponibile pe piață care să se încadreze în aceste categorii mai bine decât sistemul portabil Maguay MyWay P1701m.

Nota: 4.5
Pret: 5499 Lei


Construit ca toate portabilele Maguay, pe suportul oferit de o excelentă platformă barebone de la Clevo, MyWay P1701m vine cu o configuraţie hardware de ultimă generație, ce permite rularea oricăror aplicații, inclusiv cele de design, proiectare 3D care în mod normal necesită mai multe resurse.

Maguay MyWay P1701M

În plus, sistemul dispune și de o serie de facilități multimedia ce trebuie neapărat menționate, ca spre exemplu ecranul Full HD de foarte bună calitate, sistemul audio 5.1 cu subwoofer incorporat în carcasă sau unitatea optică Blu-ray.

Lăsând pentru o secundă la o parte tot ceea ce oferă efectiv sistemul Maguay MyWay P1701m, unul dintre cele mai importante plusuri ale sale este, în opinia mea, potențialul său imens. Astfel, deși varianta testată de noi este destinată în mod clar profesioniștilor CAD/CAM și design grafic, datorită plăcii video NVIDIA Quadro FX2800 1GB cu care acesta vine echipat, cu un simplu click (în meniul online de configurare), MyWay P1701m poate deveni o mică ”bestie” de gaming.

În plus, faptul că utilizatorul poate alege un procesor mai puternic și diferite configurații de stocare pentru această platformă foarte solidă, face din P1701m o soluție foarte interesantă pentru entuziaștii aflați în căutarea unui sistem portabil foarte puternic și nemulțumiți de ofertele oarecum limitate are celor mai multe branduri cunoscute de pe piață.

Maguay MyWay P1701M

Per total, pot spune că Maguay MyWay P1701m m-a impresionat pe toate planurile, dar vă invit să parcurgeți toate secțiunile acestui review pentru a afla mai exact de ce.

Puncte forte Maguay MyWay P1701m
+sistem de răcire foarte bine pus la punct;
+configurație foarte puternică, cu potențial mare de personalizare/upgrade;
+display Full HD de calitate foarte bună;
+vine pre-instalat cu Office 2010 și ghiduri de utilizare pentru acesta;
+sistem audio de înaltă fidelitate;
+cititor biometric de amprente.

Puncte slabe Maguay MyWay P1701m
-placă video Quadro de generație mai veche, fără suport pentru DirectX 11; (update: această configuraţie va fi upgradată cu placa video Nvidia Quadro 5010 cu 4GB VRAM)
-adaptor de alimentare de dimensiuni foarte mari;
-are o grosime de 42mm şi cântăreşte aproximativ 3.6Kg.


Maguay MyWay P1701m – specificații tehnice
Procesor: Intel Core i7-2670QM 2.2GHz, Quad Core, 6MB Smart Cache, Turbo Boost 3.1GHz
Chipset: Intel HM67 Express Chipset;
Sistem de operare: Microsoft Windows 7 Ultimate;
Display: 17.3 inchi, FullHD, rezoluție 1920×1080 pixeli;
Grafică: nVidia Quadro FX2800 1GB (update: această configuraţie va fi upgradată cu placa video Nvidia Quadro 5010 cu 4GB VRAM);
Hard disk: SSH 2*320GB SATA 7200rpm; RAID 0/1;
Memorie: 16GB (4*4GB) SO-DIMM DDR3-1333 şi pot fi montaţi până la 32GB;
I/O (Input/Output) Porturi și Sloturi: 2 x USB 3.0, 2 x USB 2.0, 1 x eSATA, 1 x Firewire, 1 x S/PDIF, 1 x CATV, 1 x Headphone-out, 1 x Mic-in, 1 x RJ-45, 1 x DVI, 1 x HDMI 1.4, cititor carduri de memorie 9-în-1;
Unitate optică: Blu-ray RW;
Rețea:10/100/1000Mbps Gigabit Ethernet, WLAN 802.11 b/g/n, Bluetooth 3.0;
Multimedia: HD Audio 7.1, THX TruStudio Pro, Boxe 5.1 cu sub-woofer, webcam 2.0MP;
Elemente de securitate: Kensington Lock Slot, cititor biometric de amprente, Intel Anti-Theft Technology;
Baterie: Li-Ion 8 celule, 76.96WH; ~3h durata de viață a bateriei;
Dimensiuni și greutate: 412 mm(W) x 276 mm(D)x 42 mm(H), 3.9 Kg

Maguay MyWay P1701m – descriere
Având în vedere segmentul din care face parte, nu trebuie să ne mire faptul că Maguay MyWay P1701m este un laptop masiv, greu, care însă inspiră forță și care va fi cu siguranță apreciat de către entuziaști (cei care apreciază mai mult fondul, decât forma exterioară).

Deși barebone-urile Clevo au fost criticate câteodată pentru finisaje/aspect, pot spune ca MyWay P1701m este un model foarte reușit, cu finisaje de o calitate peste medie, chiar dacă nu are o aliură prea suplă.

Tastatura este de tip chiclet, dar oferă un nivel foarte bun de confort la scriere și în același timp este dotată cu 4 taste speciale pentru gaming, faimoasele WASD (deși Maguay nu a spus ceva în mod special despre acestea, tind să cred ca oferă un nivel mai bun de rezistență în timp, în condiții de utilizare intensă).

Touchpad-ul are o suprafață generoasă și un finisaj plăcut la atingere și același lucru se poate spune și despre cele două butoane de control aflate dedesubtul acestuia. Între cele două se află poziționat cititorul biometric de amprente, un accesoriu foarte util, având în vedere segmentul țintă căruia i se adresează acest workstation.

Maguay MyWay P1701M - touchpad

Calitatea ecranului cu care a fost dotat P1701m este de asemenea una foarte bună, iar rezoluția sa Full HD își spune cu adevărat cuvântul în jocuri sau în momentul în care vă decideți să urmăriți un film Blu-Ray cu ajutorul unității optice a sistemului, ce suportă acest tip de discuri.

De asemenea, sistemul audio 5.1 cu subwoofer încorporat (undeva în partea inferioară a laptop-ului) este demn de laudă, oferind un sunet puternic și clar, cu un bass foarte bine pronunțat. S-a descurcat la fel de bine la redarea de muzică, în jocuri și filme, deci primește nota maximă.

Maguay MyWay P1701M - subwoofer

Din punct de vedere al opțiunilor de conectivitate, MyWay P1701m ne oferă un adevărat regal. Astfel, pe partea dreaptă întâlnim cei patru conectori audio (căști, microfon, ieșire audio, ieșire S/PDIF), urmați de un port USB 2.0.

Maguay MyWay P1701M - porturi dreapta

Pe partea din spate se pot observa port-urile eSATA, HDMI și DVI, acesta din urmă fiind o prezență extrem de rară pe un sistem portabil, urmate de mufa de alimentare, de asemenea cu un design mai puțin obișnuit.

Pe partea din stânga se găsesc două port-uri USB 3.0, dar și un port USB 2.0 și unul FireWire, dar și cititorul de card-uri SD, ascuns în spatele unui capac de protecție de cauciuc. În plus, tot aici se pot observa mufa Ethernet și o intrare CATV, una din dotările opționale ale acestui notebook.

Ultimul aspect pe care vreau să-l abordez în ceea ce privește aspectul sistemului MyWay P1701m este adaptorul de alimentare. Recunosc, un sistem dotat cu componentele hardware menționate anterior consumă destul de mult curent, dar adaptorul cu care vine dotat sistemul de la Maguay este absolut uriaș, cel mai mare întâlnit până acum.

Din acest punct de vedere, MyWay P1701m corespunde într-adevăr foarte bine ideii de ”desktop replacement”, deoarece transportul respectivului transformator (ca să nu mai spun de laptop în sine, foarte greu și el) va necesita în mod cert ceva forță.

Maguay MyWay P1701m – teste/performanță
Ca de obicei, înainte de a trece la testele practice prin care a trecut sistemul Maguay MyWay P1701m, voi vorbi puțin despre configurația sa, cu plusuri și minusuri.

Varianta testată de noi este construită în jurul unui procesor destul de des întâlnit în notebook-urile de top de pe piață, mai precis Intel Core i7-2670QM 2.2GHz capabil să ofere un nivel bun de performanță în cam toate aplicațiile rulate pe el.

Sistemul mai vine echipat și cu 16 GB de memorie RAM care își vor dovedi din plin utilitatea în timpul rulării diferitelor aplicații de randare, cunoscute pentru apetitul lor pentru RAM. Pentru jocuri, însă, 16GB sunt totuși puțin cam mulți, 8GB fiind mai mult decât suficienți.

Din punct de vedere al soluției de stocare, cei de la Maguay au optat pentru 2 HDD-uri SSH, fiecare având o capacitate de 320GB și suportând configurații de tip RAID 0 sau 1. Aceste configurații își pot dovedi într-adevăr utilitatea în situația în care se dorește un nivel crescut de securitate a datelor (RAID 1) sau un nivel de performanță mai ridicat (RAID 0) și acest lucru se poate observa și din testele sintetice rulate.

Un mic minus este, din punctul meu de vedere, alegerea plăcii video. Așa cum am menționat ceva mai devreme, sistemul vine echipat cu o placă video nVidia Quadro FX2800 1GB, dedicată în mod special programelor de tip design asistat de calculator (CAD/CAM), dar care, din păcate, nu este o generație foarte recentă, ea fiind lansată în mod oficial la sfârșitul lui 2009.

Nu spun că aceasta nu se descurcă, dar are totuși anumite limite (lipsa suportului pentru Direct X 11 ar fi una dintre ele, deși acest lucru nu afectează performanța strict în ceea ce privește aplicațiile folosite de utilizatorii din segmentul țintă). Din acest motiv, consider că introducerea unui model mai recent de Quadro în lista de opțiuni pentru MyWay P1701m ar fi o idee demnă de luat în seamă pentru cei de la Maguay.

Dacă tot suntem la capitolul plăci video, nu pot să nu menționez faptul că Maguay MyWay P1701m este unul dintre puținele sisteme portabile disponibile pe piața din România care să poată fi echipat cu o placă grafică NVIDIA GTX 580M sau un Radeon HD 6970M, care, în combinație cu configurația hardware descrisă mai sus, ar transforma acest desktop replacement într-un superb sistem de gaming.

(Ca o notă personală, sistemul ideal de gaming ar include și un SSD Kingston de 128GB, cuplat cu un HDD de 500GB, în locul configurației cu 2 HDD-uri SSH).

Software pre-instalat
Ca și în cazul notebook-ului Maguay MyWay H1701x, despre care am discutat acum câteva zile, și modelul MyWay P1701m vine pre-instalat cu o serie de aplicații legate în mod direct de Microsoft și de suita lor Office 2010.

Astfel, pe lângă aplicația în sine, P1701m vine pre-încărcat cu o serie de tutoriale foarte utile, mai ales pentru aceia cu mai puțină experiență în domeniu.

În plus, notebook-ul mai oferă și o aplicație de securitate, menită să fie folosită împreună cu cititorul biometric de amprente, dar și software-ul pentru controlul sistemului audio THX.

Teste sintetice
Fiind vorba de un sistem destinat în mod special proiectării asistate de calculator, am încercat pe cât posibil să mă axez pe performanțele sale de ordin general și mai puțin pe cele specifice pentru jocuri, de exemplu. Din păcate, datorită faptului că placa video nu suportă DirectX 11, am rulat aplicația 3DMark Vantage în loc de obișnuitul 3DMark 2011.

Rezultat BootRacer (viteza de pornire)

Rezultat Windows Experience Index

Rezultat HDTune (performanță hard-disk)

Rezultat CINEBENCH 11.5 64-bit

Rezultat Aida 64 Cache and Memory Benchmark

Rezultat 3DMark 2006

Rezultat 3DMark Vantage – High/Performance

Rezultat PassMark

De asemenea, având în vedere specificul acestui sistem, am decis să rulez și o aplicație destinată în mod special testării sistemelor CAD/CAM, mai precis SpecVIEW Perf 11, ale cărei rezultate le puteți vedea mai jos.

Ca o concluzie, se poate spune că MyWay P1701m se va descurca foarte bine indiferent de tipul aplicațiilor rulate, configurația sa hardware foarte avansată făcând față cu brio tuturor cerințelor.

Temperaturi și zgomot
Deoarece MyWay P1701m a fost gândit ca o stație de lucru, destinat rulării constante a unor aplicații care să-i solicite toate componentele la maxim, nu e de mirare că vine echipat cu un sistem de răcire foarte bun, care menține constant o temperatură joasă pentru procesor și restul componentelor.

Dacă în idle temperatura procesorului este de aproximativ 40 de grade (mai mult decât bine, având în vedere faptul că până la urmă avem de-a face un Core i7), după ce a fost supus unor teste mai serioase, temperatura a atins un maxim de 84 de grade, din nou, o valoare foarte bună.

Evident, la astfel de temperaturi nu se pune problema să apară fenomenul de throttling, descris mai pe larg în cazul modelului Maguay MyWay H1701x. Și în plus, având în vedere acest nivel de eficiență, comportamentul sistemului în cazul alegerii unui procesor Core i7 ceva mai potent (ca spre exemplu, 2820QM) nu va fi semnificativ diferit.

De asemenea, deoarece sistemul de răcire își face foarte bine treaba, pot spune că nivelul de zgomot înregistrat nu este nici el din cale afară de deranjant… mai precis, este în limite normale, MyWay P1701m fiind chiar mai silențios decât m-aș fi așteptat de la un astfel de ”monstru”.

Durata de viață a bateriei
MyWay P1701m este totuși o stație de lucru și chiar dacă bateria cu 8 celule cu care este dotat acesta nu oferă un nivel impresionant de autonomie, este suficientă, mai ales că până la urmă laptopul acesta nu se vrea un ultraportabil de genul netbook-urilor sau ultrabook-urilor.

Deși în mod teoretic durata de viață a bateriei ar trebui să atingă în jur de 3 ore și jumătate, în mod realist trebuie să vă așteptați la mai puțin, în funcție și de aplicațiile rulate. Pentru browsing, office, email etc., durata estimată de viață a bateriei poate atinge 3 ore, dar aceasta va scădea semnificativ în jocuri sau aplicații de grafică.

Prin urmare, sfatul meu este să aveți tot timpul adaptorul de alimentare la voi, mai ales dacă vreți să folosiți niște aplicații mai serioase. Nu veţi fi doar siguri de funcționarea laptopului, veți face și ceva exercițiu fizic cărând adaptorul.

————Oferta Maguay MyWay P1701m în România————

Laptop Laptop MyWay P1701m – Core i7-2670QM, 17.3 inch FHD, 8GB, 500GB SATA+4GB SSD, nVidia GTX 560M 1.5GB, USB 3.0, S/PDIF – 5.499,00 Lei – promoţie evoMAG.

Tag-uri: , , , , , , , .

Spune-ti parerea despre acest articol:

2 Comentarii la “Maguay MyWay P1701M – stație de lucru portabilă (review)”

  1. [...] Maguay MyWay P1701M – statie de lucru portabila | Laptop News laptopnews.ro : Maguay MyWay P1701m m-a impresionat pe toate planurile, dar va invit sa parcurgeti toate [...]

Lasa un comentariu




Citeste si: (1 din 5 articole)
Maguay MyWay H1701x


[tab name='Concluzii'] Deși pentru mulți, Maguay este poate mai degrabă asociat cu lumea serverelor și a stațiilor de lucru, adevărul ...