Samsung Galaxy Tab – lansat oficial
Adaugat Septembrie 3, 2010 de: adina
În cadrul unui eveniment de presă organizat la IFA 2010, cei de la Samsung au lansat oficial tablet PC-ul lor de 7 inch numit Galaxy Tab. Compania a oferit o
În cadrul unui eveniment de presă organizat la IFA 2010, cei de la Samsung au lansat oficial tablet PC-ul lor de 7 inch numit Galaxy Tab. Compania a oferit o multitudine de detalii, de la specificaţii tehnice până la fotografii şi chiar un videoclip de prezentare. Samsung Galaxy Tab este poziţionat pe piaţă drept concurentul direct al iPad-ului celor de la Apple şi urmează să ajungă pe piaţă începând din octombrie în Italia şi în alte regiuni pe parcursul următoarelor luni.
Gata cu zvonurile, gata cu scurgerile de informaţii şi detaliile neconfirmate oficial, gata cu speculaţiile: cei de la Samsung au lansat la IFA 2010 tablet PC-ul Galaxy Tab, pe care îl consideră drept concurentul direct (şi periculos) al popularului iPad de la Apple. Simon Stanford, Head of Mobile, Samsung UK and Ireland, consideră că tablet PC-ul reprezintă o oferă nouă, unică pe piaţa actuală:
“Samsung recognises the tremendous growth potential in this newly created market and we believe that the Samsung GALAXY Tab brings a unique and open proposition to market. There is a new and emerging consumer demand that Samsung can satisfy since mobile is in our DNA. This demand continues to grow and develop as users tap its limitless potential. The Samsung GALAXY Tab has been designed to enable consumers to maximise their online experience wherever that may be. The Samsung GALAXY Tab is pushing the market in new directions and Samsung believes this is only the beginning of its innovations as pioneers in smart media devices.”
Dar destul cu vorba, să trecem la treabă şi să vedem la ce trebuie să ne aşteptăm din partea ultraportabilului de 7 inch. Iată specificaţiile tehnice şi toate celelalte detalii apărute până acum:
- sistem de operare – Android 2.2 cu interfaţa TouchWiz 3.0;
- display de 7 inch TFT LCD cu rezoluţie de 1024 x 600 pixeli (WSVGA);
- greutate – 380 g;
- dimensiuni – 190.09 x 120.45 x 11.98 mm;
- procesor – Cortex A8 la 1 GHz;
- memorie RAM – 512 MB;
- spaţiu de stocare intern – 16 GB sau 32 GB;
- card microSD pentru extinderea memoriei cu până la 32 GB în plus;
- webcam de 1.3 MP localizat frontal şi cameră de 3 megapixeli cu bliţ, plasată pe spatele dispozitivului;
- baterie de 4.000 mAh – pentru o autonomie de până la 7 ore rulând filme;
- conexiuni – 3G data / voice, 5GHz dual-band 802.11n WiFi;
- culoare standard a carcasei externe – alb, dar poate fi oferită şi în alte culori;
- permite video playback full HD;
- dock connector plasat pe partea de jos, care permite HDMI, USB şi accesorii tip docking station;
- în ceea ce priveşte disponibilitatea pe piaţă, lucrurile nu sunt încă foarte clare – se pare că Samsung Galaxy Tab va fi disponibil mai întâi în Europa, foarte posibil prima dată în Italia, începând din luna octombrie;
- preţul este deocamdată necunoscut;
Mai jos puteţi urmări câteva videoclipuri hands-on de la IFA 2010, reclama oficială şi mai multe fotografii ale lui Samsung Galaxy Tab.
UPDATE (17 septembrie 2010)
Tablet PC-ul Samsung Galaxy Tab va fi disponibil în Statele Unite la toţi cei patru operatori importanţi, AT&T, Sprint, T-Mobile şi Verizon Wireless, începând din luna octombrie/noiembrie. Versiunea pentru Statele Unite va dispune de conexiuni 3G şi WiFi, dar nu şi de WiMAX. Din păcate nu există informaţii legate de preţuri – acestea vor depinde de fiecare operator în parte.
Specificaţiile tehnice sunt aceleaşi ca cele menţionate la IFA 2010 – procesor Hummingbird de 1 GHz (care suportă grafică 3D), sistem de operare Android 2.2 cu suport pentru Adobe Flash Player 10.1, display de 7 inch şi rezoluţie de 1024 x 600 pixeli WSVGA, două camere (una localizată frontal şi cealaltă pe partea din spate).
Samsung Galaxy Tab poate fi echipat şi cu o serie de accesorii, printre care se numără:
- Keyboard Dock - o tastatură full-size ergonomică, care poate fi folosită şi ca încărcător şi pentru sincronizarea datelor / media; de asemenea, are şi un jack stereo audio care permite conectarea unor boxe; costă 99.99 dolari;
- Desktop Dock – joacă şi rolul unui încărcător pentru Galaxy Tab, prin intermediul Micro USB; permite utilizatorilor să vizioneze filme într-un mod confortabil; are un port HDMI care permite vizualizarea conţinutului de pe Galaxy Tab pe un HDTV, la o rezoluţie HD de 1080p; costă 49.99 dolari;
- Car/GPS Dock - permite plasarea lui Galaxy Tab în maşină, pentru utilizarea sistemului de navigare GPS şi update-uri din trafic; utilizatorii pot roti fără probleme tablet PC-ul din portrait mode în landscape mode; costă 99.99 dolari;
Iată şi câteva fotografii hands-on ale accesoriilor pentru Galaxy Tab.
UPDATE (21 septembrie 2010)
O reclamă pentru Galaxy Tab, difuzată în Statele Unite, care pune în evidenţă caracteristicile tablet PC-ului:









[...] mult, Samsung GALAXY Tab, primul dispozitiv tablet al companiei, care deschide un nou capitol al mobilitatii, este prezentat [...]
[...] mult, Samsung GALAXY Tab, primul dispozitiv tablet al companiei, care deschide un nou capitol al mobilitatii, este prezentat [...]
[...] de la aceasta ocazie de a testa tableta Samsung asa ca va prezentam cateva imagini si impresii.Samsung Galaxy Tab este un produs excelent finisat, extrem de subtire si usor. Imaginile sunt impecabile, iar [...]
[...] cu linia de smartphone-uri Samsung Galaxy S. Numai după îndelungi luni de aşteptare şi zvonuri Samsung lansa oficial Galaxy Tab-ul la IFA 2010. Tablet-ul avea specificaţiile promise: procesor de 1 GHz, suport Flash, două camere foto, WiFi [...]
[...] până acum 7.5 milioane de iPad-uri de la lansarea tablet PC-ului în luna aprilie a acestui an.Samsung Galaxy Tab a fost anunţat oficial în cadrul evenimentului IFA 2010, la începutul lunii septembrie, însă a [...]
[...] la un preţ de 749 de euro, adică aproape 1000 de dolari.Samsung Galaxy Tab Luxury EditionDacă un Samsung Galaxy Tab obişnuit se vinde la circa 650 de dolari sau mai puţin, varianta luxoasă ajunge până la [...]