Samsung întrece Apple în cursa vânzărilor de portabile
Adaugat Iulie 8, 2010 de: adina
Conform unei analize realizate de iSuppli Corp, Samsung a depăşit Apple în ceea ce priveşte vânzarea portabilelor în primul trimestru al anului 2010, clasându-se astfel pe locul şapte, după ce
Conform unei analize realizate de iSuppli Corp, Samsung a depăşit Apple în ceea ce priveşte vânzarea portabilelor în primul trimestru al anului 2010, clasându-se astfel pe locul şapte, după ce ocupase poziţia a noua în clasament în cel de-al patrulea trimestru al anului 2009. De fapt, anul a început deosebit de bine pentru compania sud-coreeană. Astfel, deşi în primul trimestru din 2010 întreaga piaţă a portabilelor a suferit o scădere cu 5.4%, Samsung a reuşit să vândă 1.9 milioane de PC-uri portabile, adică cu 14.6% mai mult decât în ultimul trimestru al anului trecut (când a vândut 1.7 milioane de portabile). În acest fel, a obţinut o cotă de piaţă de 3.9% din vânzările globale de portabile, comparativ cu 3.2% în al patrulea trimestru din 2009. Şi toate acestea se datorează mini laptop-urilor, după cum declară Matthew Wilkins, Principal Analyst, Compute Platforms for iSuppli:
“About 50 percent of Samsung’s mobile PC shipments in the first quarter were netbooks. Samsung’s netbooks are enjoying strong sales to European telecommunications operators, as European consumers in the first quarter continued to snap up netbook PCs bundled with mobile broadband contracts.”
Astfel, din totalul unităţilor vândute în primul trimestru al acestui an, în jur de 50% sunt mini laptop-uri. Prin urmare, Samsung a ajuns pe locul şapte în ceea ce priveşte vânzările pe piaţa portabilelor, întrecuându-i pe cei de la Apple şi pe cei de la Sony. Cu toate acestea, Apple rămâne aproape, deoarece cele două companii sunt despărţite în clasament de doar 130.000 de unităţi. De altfel, în comparaţie cu primul trimestru al anului 2009, Samsung aproape şi-a dublat vânzările în acest început de an, de la 985.000 de unităţi vândute atunci la 1.9 milioane acum. De asemenea, cota de piaţă a companiei la nivel global a crescut cu 42.4% faţă de începutul lui 2009.
În ceea ce priveşte primii cinci producători de portabile din clasament, aceştia sunt, în ordine: HP (cu o cotă de piaţă de 18.9%), Acer (cotă de piaţă de 17.5%), Dell (11.5%), Toshiba (9.3%) şi Asus (cu o cotă de piaţă de 8.3%).
Per ansamblu, cei de la iSuppli se aşteaptă la un an bun pentru industria de portabile (mini laptop-uri şi laptop-uri). Astfel, cercetătorii anticipează o creştere de 29.8% a vânzărilor în 2010, deoarece consumatorii continuă să fie interesaţi de soluţiile mobile, după cum afirmă Wilkins:
“Corporate and consumer demand for notebook PCs remains strong, as user preferences continue to shift away from desktops and toward mobile computers. Notebook shipments in the first quarter hit their second-highest quarterly level since iSuppli began tracking the market.”









[...] This post was mentioned on Twitter by Raluca Mateas. Raluca Mateas said: RT @laptopnewsro: Wow! #Samsung intrece #Apple ca numar de vanzari de portabile: http://bit.ly/bkuikN [...]
[...] Scris la data 09/07/2010 de Madalina Manea in IT&C In primul trimestru al acestui an, Samsung a reusit sa vanda mai multe portabile decat celebrul Apple. Acest lucru se datoreaza celor 1,9 milioane de PC-uri portabile care si-au gasit clienti doar in primele trei luni ale lui 2010, cu 14,6% mai mult decat in ultimul trimestru al anului 2009, noteaza LaptopNews. [...]