• » Windows 7 – probleme cu bateriile

Home » Software » Windows 7 – probleme cu bateriile

Windows 7 – probleme cu bateriile


A tot umblat vorba că Windows 7 ar consuma excesiv de mult şi de repede bateriile laptop-urilor şi ale mini-laptop-urilor, la fel ca predecesorul său Windows Vista. Zvon sau nu, se pare că cei de la Microsoft au primit destule plângeri pe această problemă, aşa că s-au pus pe investigat.

Se pare că problemele bateriilor aduse de Windows 7 nu se limitează doar la consumul excesiv al bateriilor. O serie de utilizatori s-au plâns de faptul că din cauza sistemului de operare, autonomia bateriei a scăzut cu 30 de minute până la două ore într-un timp foarte scurt (un utilizator chiar a declarat că autonomia bateriei a scăzut de la 45 de minute la 15 minute în două săptămâni). Mai mult decât atât, o serie de utilizatori au declarat că, după instalarea OS-ului, au primit o serie de mesaje de eroare în care se menţiona necesitatea schimbării bateriei laptop-ului (deşi aceasta mersese foarte bine înainte de instalare). Alte probleme vizează şi faptul că bateria nu se mai încarcă complet sau că se consumă chiar şi în modul stand-by.

Vina lui Windows 7 sau nu, Microsoft promite că va investiga problema şi deja s-a pus pe treabă împreună cu partenerii de hardware şi cu producătorii de laptop-uri. Conform declaraţiilor de până acum, este posibil să fie o problemă din BIOS, pentru că Windows 7 utilizează date din BIOS ca să determine dacă bateria trebuie schimbată. Microsoft bănuieşte că update-urile trimise de BIOS sunt greşit interpretate drept erori de Windows.

Probleme legate de baterii au mai fost remarcate în perioada de testare a Windows 7 Beta, în special de către utilizatorii de mini laptop-uri. Însă încă de la lansarea sistemului de operare, în octombrie anul trecut, au apărut plângeri legate de baterii. Până acum s-au vândut 60 de milioane de licenţe Windows 7, însă nu se cunoaşte procentul utilizatorilor afectaţi de această problemă. Microsoft promite că va anunţa soluţiile imediat ce le va găsi.

Related Posts with Thumbnails

Popularity: 39% [?]

Produse din categoria Laptop pe Compari »

Alte articole despre laptop-uri, mini laptop-uri, stiri, sfaturi

6 Comments

  1. Bun articol, Adina. Cercetăm și revenim cu detalii. Până atunci, pentru cei ce nu citesc limba română, bine că ai scris acest articol și aici: http://www.physorg.com/news184310167.html

  2. sorin says:

    Nu a scris Adina acel post. Nu Adina noastra:).

  3. [...] Windows 7 a fost acuzat de mulţi utilizatori că iscă tot felul de probleme bateriilor laptop-urilor şi mini laptop-urilor. Însă după ce a investigat problema, Microsoft neagă că ar fi vina sistemului de operare. [...]

  4. [...] al consumului energetic – cu toate acestea, încă există suspiciuni privind problemele cu autonomia bateriilor cauzate de Windows 7; – are o serie de aplicaţii nou nouţe care îmbunătăţesc experienţa [...]

  5. andra says:

    Buna seara am o problema aparuta la bateria laptopului aparuta de 20 de min imi apare un (x)rosu pe baterie am windows 7 ma pueti ajuta?

  6. sorin says:

    Cu un restart cred ca se rezolva problema…Sau opreste laptop-ul, scoate bateria, apoi o bagi la loc si in mod normal trebuie sa fie ok…Cred ca este mai mult o problema logica din partea windows si nu una fizica:)

loading..

Leave a Reply

Copyright © 2009 - 2010 · Laptop News · All Rights Reserved · Posts · Comments
Performance Optimization WordPress Plugins by W3 EDGE