În curând, dronele ar putea fi utilizate în cadrul lanțului logistic. Marfa va putea fi transporată pe calea aerului, datorită noilor tehnologii dezvoltate de cele mai puternice companii în acest domeniu.
O dronă grea a producătorului german de taxiuri aeriene Volocopter a zburat recent, în premieră în public, la Hamburg, conform Hotnews.
Dronele pot stopa definitiv criza de aprovizionare globală
Zborul a fost, de fapt, un test cu o durată de aproximativ trei minute. S-a desfăşurat în zona portuară a oraşului din nordul Germaniei, în contextul Congresului Mondial al Sistemelor Inteligente de Transport (ITS) din această săptămână.
DB Schenker s-a alăturat Volocopter anul trecut ca investitor, pentru a aduce pe piaţă drona pentru transportul de mărfuri.
Pentru simularea logistică, drona electrică, dotată cu o cutie de transport, a fost încărcată cu marfă care a fost trimisă pe calea aerului către destinaţie, unde a fost descărcată şi transferată pe o bicicletă cargo DB Schenker.
Acest zbor de testare reprezintă dovada poziţiei de lider a companiei Volocopter în domeniul mobilităţii urbane aeriene (Urban Air Mobility – UAM), potrivit lui Florian Reuter, CEO Volocopter.
„Suntem singura companie UAM care dezvolta soluţii pentru pasageri şi mărfuri şi le demonstrează în zboruri efectuate în public la nivel mondial”, a declarat el.
CEO-ul Volocopter a mai menționat că datorită acestei drone cargo, procesele logistice vor deveni „mai robuste, mai eficiente şi mai sustenabile”. Dronele vor juca un rol foarte important în acest domeniu, de acum încolo.
„Volodrone” este echipată cu 18 rotoare și este o dronă alimentată cu energie electrică. Mai mult, este proiectată pentru transportul paleţilor ISO de toate dimensiunile, cu greutatea de până la două sute de kilograme şi are o rază de acţiune de 40 de kilometri.
De asemenea, drona are un diametru de 9,15 metri, o înălţime de 2,15 metri şi o greutate maximă la decolare de șase sute de kilograme.