Tech

Conferinţele Nationale de E-Commerce – speakeri si prezentari de nota 10

Conferinţele Nationale de E-Commerce – speakeri si prezentari de nota 10

Conferinţele Naţionale de E-Commerce au venit şi au trecut mai repede ca ploaia de vară. Cele două zile de conferinţe, 8 şi 9 mai, au cuprins diverse prezentări şi dezbateri despre afacerile online şi promovare.

Prima zi, 8 mai, s-a ţinut într-o singură sală, la microfon urcând pe rând: Daniel Enescu (Daedalus Millward Brown), Catalin Creţu (VISA Europe), Gabriel Ghita (MasterCard Europe), Marin Mitroi (RomCard), Dan Bulucea (Google Romania), Cristian Herghelegiu (PayU), Jerzy Warchalowski (Google Polonia), Sorin Manica (Allegro Group), Robert Anghel (Orange Romania), Marius Ghenea (FIT Distribution), Dana Iorga (IT&S, Koyos.ro), Gary R. Beal (Vanguard Online Media), Mihai Patrascu (evoMAG), Gabriel Rusu (BestKids), Catalin Stroe (FAN Courier), Mircea Scarlatescu (123flori.ro), Rares Jianu (TinaR), Calin Fusu (Zumzi), Marius Buiculescu (ATIP Design), Mugur Frunzetti (Floria.ro), Gabriela Chesaru (Buburuza.ro) şi Cristian China Birta (Chinezu).

Ziua a început cu radiografia e-commerce în România, un studiu de piaţă prezentat de Daniel Enescu de la Daedalus Millward Brown. S-a discutat despre segmentarea piețelor, despre categoriile de public cărora se adresează diverse magazine. S-a vorbit, bineînțeles, despre piața IT și magazinele online. Dintre acestea din urmă, se pare că Emag și Okazii.ro sunt pe primele două locuri cu un procentaj de 30% din piață. Factorii de decizie pro și contra în ceea ce privește achiziția online au fost și ei dezbătuți. Se pare că factorul contra este în mare parte legat de teama fraudei, iar cel pro vizează prețurile mai scăzute, comoditatea de a primi produsul acasă și așa mai departe.

A urmat mai apoi dezbaterea între Cătălin Crețu (VISA Europe), Gabriel Ghiță (MasterCard Europe), Marin Mitroi (RomCard), Dan Bulucea (Google Romania) și Cristian Herghelegiu (PayU). În sesiunea aceasta s-a discutat foarte mult despre plata cu cardul, despre cum România este una dintre țările în care plata cu cardul nu este foarte practicată. S-a vorbit despre 3D Secure, un sistem de securitate foarte puternic, creat de cei de la Visa și MasterCard special pentru tranzacțiile online. Din milioane de carduri din țară, doar 300.000 sunt activate cu 3D Secure. Totodată s-a vorbit despre tranzacțiile online cu ajutorul telefonului și despre codurile care pot fi citite cu aplicațiile corespunzătoare.

Poate una dintre cele mai apreciate prezentări a fost cea a domnului Robert Anghel de la Orange România care a atins un subiect foarte interesant, povestind despre 3 mituri false în e-commerce:

1. Conversia crește prin layout – și aici s-a discutat mai mult despre cum ar trebui să arate un magazin online și care sunt elementele care nu ar trebui sub nicio formă să lipsească.

2. Trebuie să trimitem newslettere – un pas obligatoriu, important, dar care trebuie făcut cu grijă, la o anumită perioadă de timp și cu informații bine structurate

3. Tool-urile lipsesc sau sunt scumpe

Concluziile au fost simple și anume că da, conversia crește prin layout, dar și prin noi funcționalități, trebuie să facem campanii de e-mailing și tool-urile sunt scumpe, însă ne ajută.

Marius Ghenea de la FIT Distribution a acoperit cele 10 probleme ale magazinelor online. Problema cea mai importantă a oricărui tip de business este legata de cash flow. Apoi s-a vorbit despre lipsa unui plan, problema plăţilor online, lanţul de aprovizionare, aşteptările clienţilor care nu trebuie niciodată ignorate, dimensiunea pieței/nișei, competiţia preţurilor, lipsa automatizării proceselor şi în final, faptul că există puţine variante de exit.

Au fost foarte multe prezentări, la sfârşitul zilei s-a vorbit la un moment dat şi despre cum clienţii bărbaţi şi modul în care gândesc în fazele incipiente ale achiziţiei. Acest subiect a fost acoperit de Mugur Frunzetti, de la Floria.ro, iar mai apoi a venit şi replica cu referire la femei susţinută de Gabriela Chesaru de la Buburuza.ro La sfârşitul primei zile, ultimele aplauze s-au auzit pentru Chinezu care a vorbit despre viaţa în online, social media, ca blogger etc.

Concluzia lui Chinezu: “Social media este ca dragostea. Cumpărătura este ca sexul. Deci magazin online fără social media, e ca sexul fără dragoste: merge şi aşa, da` parcă ceva dă cu virgulă”. Şi a menţionat că este important ca magazinele online şi nu doar acestea să devină de-ai noştri! Asta se traduce prin feedback constructiv şi sprijin reciproc!

A doua zi s-au ţinut conferinţe în trei săli diferite, cu opţiunea de a schimba sala după prezentare. Eu am luat parte la discursul lui Sorin Manica de la Allegro Group care a vorbit despre cum să vinzi în online. A atins elementele de promovare, campanii de PR cu bloggeri, despre comunicarea pe forumuri, facebook, practic tot ce înseamnă social media, optimizare, plan de media şi mulţi alţi paşi pe care trebuie să îi parcurgi pentru a ajunge să vinzi în online.

După asta am asistat la dezbaterea despre optimizarea campaniilor Google Adwords susţinută de Cristian Ignat şi Ionuţ Munteanu. Şi aici au fost multe lucruri de acoperit, despre match type-uri, ad-uri şi am aflat că termenii negativi sunt la fel de importanţă ca cei pozitivi. A fost extrem, extrem de multă informaţie prezentată la conferinţe şi sigur, aş dori să vă pot povesti totul în amănunt însă nu îmi permite nici spaţiul, nici timpul.

Oricum, vreau să închei prin câteva mulţumiri care se duc înspre organizatori, participanţi, colegii parteneri şi tuturor care au susţinut conferinţele. Au fost extrem de bine puse la punct, s-au spus multe lucruri utile şi am întâlnit oameni extraordinari din online pe care poate altfel nu i-aş fi cunoscut.