Dupa ce a îndurat o umilinţă cu Medfield, prima încercare a Intel de a intra pe piaţa soluţiilor mobile cu modesta arhitectură Atom, compania ne prezintă acum Clover Trail Plus sau Atom Clover Trail+, cum este numit de Intel în slide-urile de marketing.
Sunt două diferenţe importante între Atom-ul bazat pe Medfield şi Atom-ul în varianta Clover Trail+, iar acestea sunt numărul de nuclee de procesare x86 şi unitatea integrată de procesare grafică (iGPU) folosită. Medfield sunt SoC-uri (system-on-chip) single core, dar în Clover Trail+ Intel a dublat numărul de nuclee de procesare x86 şi acum avem Atom-uri dual core care vor motoriza viitoarele tablete şi telefoane inteligente.
Clover Trail+ foloseşte aceeaşi tehnologie de fabricaţie de 32nm şi nucleele de procesare x86 au aceeaşi arhitectură Saltwell ca şi Medfield, dar acum avem două nuclee care, în mod sigur, vor dubla performanţa. Frecvenţa de top este tot 2 GHz, dar acum Intel recunoaşte că procesoarele vor funcţiona la doar 800 MHz şi numai când o anumită aplicaţie cere mai multă performanţă, frecvenţa poate urca la 933 MHz. Dacă se activează tehnologia Turbo, ambele nuclee de procesare vor sări la 1.2 GHz în cazul modelului Atom Z2520, 1.6 GHz pentru Atom Z2560 şi chiar 2 GHz pentru Atom Z2580, care este cel mai rapid model de Clover Trail+, în acest moment.
Vă recomandăm să vă feriţi de gadgeturi motorizate de Atom Z2460 căci acesta este un cip single core cu un nivel de performanţă situat la jumate din ce pot face restul SoC-urilor din linia de produse Clover Trail+. Chiar şi iGPU-ul folosit este mult mai slab decât restul modelelor de Clover Trail Plus.
A doua mare îmbunătăţire pe care Intel a integrat-o în linia Clover Trail+ este iGPU-ul PowerVR SGX 544MP2, licentiat de la Imagination Technologies. Arhitectural, acest iGPU face ca fiecare cip din linia Clover Trail+ să fie la fel de capabil ca şi un Apple iPad 3, dar fiecare model are altă frecvenţă pentru iGPU-ul sau. Atom Z2520 are un iGPU tactat la 300 MHz, Atom Z2560 rulează PowerVR SGX 544MP2 la 400 MHz, iar Atom Z2580 poate ţine unitatea 3D la 533 MHz. Deci arhitectura poate fi comparată cu ceea ce găsim înăuntrul unui Apple iPad 3, dar performanţa netă va depinde în mod direct de frecvenţa de funcţionare a unităţii iGPU. Va exista o diferenţă semnificativă de performanţă 3D între Atom Z2520 şi Atom Z2580 pentru că există o diferenţă corespunzatoare în frecvenţa de funcţionare a unitatilor iGPU, mai mare de 78%.
Intel se laudă că într-un anumit benchmark, Clover Trail+ reuseşte să obţină un scor apropiat de Adreno 320 de la Qualcomm. Presupunem că este vorba de Atom Z2580, dar vom aştepta să vedem o serie de teste independente înainte de a trage vreo concluzie. Este clar ca PowerVR SGX 544 MP2 este o arhitectură mult mai capabilă decât ceea ce oferă Medfield caci noul iGPU este din generaţia DirectX 10, dar trebuie să fie la fel de clar că Atom Z2520 nici nu visează la un asemenea nivel de performanţă, din cauza frecvenţei scăzute.
Un aspect important care este ţinut la secret de către Intel este consumul de energie, iar acest element este foarte important în lumea tabletelor şi a telefoanelor inteligente. Cipurile single core Medfield nu erau nici performante şi nici eficiente, iar Clover Field Plus dublează numărul de nuclee şi adaugă o unitate grafică uriaţă, comparata cu cea integrată în Medfield. Deci este clar ca puterea consumată este considerabil mai mare.
Aparent, Intel a avut grijă să nu atingă subiectul consumului de energie, în prezentările despre noul Clover Trail Plus. Noi credem că puterea consumată a crescut cu măcar 50%, dar şi performanţa este acum la un nivel care depăseşte orice implementare quad core pe tehnologie ARM Cortex-A9 care rulează la mai puţin de 1.7 GHz. ARM se află într-o situaţie bună cu arhitectura Cortex-A15, dar Intel a făcut un salt serios în domeniul performanţei cu noul Atom Clover Trail+.