
Răspunsul producătorului nu a întârziat să apară, iar Apple a confirmat că descoperirea este legitimă. Și mai mult de atât, dar noul MacBook Pro va avea și un buton virtual pentru modul High Power. Acesta va face fix ce face orice altă funcție de genul de pe laptopuri de la alți producători: va ajusta consumul de energie și ventilatoarele astfel încât să scoți din hardware tot ce are acesta de oferit pentru sarcinile mai solicitante în care ai nevoie de cât mai multă putere.
Va fi interesant să vedem dacă modul High Power este necesar pentru a obține rezultatele prezentate de Apple în timpul evenimentului. Mai ales că MacBook Pro este un model care s-a confruntat cu probleme la sistemul de răcire și thermal throttling în trecut. Dar s-ar părea că producătorul ține cont de acest aspect, diferența dintre MacBook Air 2020 și modelul Pro din același an fiind reprezentată de un ventilator. Iar această diferență, chiar dacă pare mică, a avut un impact enorm. Modul High Power va fi disponibil doar pe modelul de 16″.
