MicrosoftOffice 365 reprezintă noua generație de servicii de productivitate în cloud pentru toate tipurile de companii. Office 365 reunește soluții software de comunicare şi colaborare familiare, precum Microsoft Exchange Online, Microsoft SharePoint Online şi Microsoft Lync Online, oferind un serviciu în cloud complet, complex și mereu actualizat.
Cloud computing este un concept modern, reprezentând un ansamblu distribuit de servicii de calcul, aplicații, acces la informații și stocare de date, fără ca utilizatorul să aibă nevoie să cunoască amplasarea și configurația fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii. Practic, toate informaţiile sunt stocate pe un server sau pe mai multe servere şi acestea pot fi accesate oricând, oriunde, prin orice dispozitiv care se poate conecta la internet.
În ansamblu, Office 365 oferă oportunitatea de a-ţi organiza mult mai bine şi mai eficient business-ul, pentru că acesta este sectorul căruia i se adresează. Oferă servicii de e-mail, conferinţe web, instant messaging , colaborare pe documente şi versiuni online ale aplicaţiilor Microsoft Office într-un singur soft, într-un singur nor. Cei de la UPC oferă Microsoft Office 365 companiilor mici şi mijlocii pentru orice abonament Business Fiber Power sau orice pachet Office.
Cei trei purtători de cuvânt din cadrul conferinţei au fost Ronald Binkofski, CEO Microsoft România, dna. Severina Pascu, CEO UPC România şi Daniel Ţigănilă, antreprenor şi expert în investiţii. Prezentarea a pornit de la idei simple, de la ceea ce înseamnă un business mic şi de ce resurse ai nevoie pentru a creşte. S-a plecat de la faptul că antreprenorii, respectiv posibilii clienţi, vor să fie “competitivi, eficienţi şi omniprezenţi”. O soluţie de cloud computing cum este Office 365 împreună cu o viteză bună la internet pot mări productivitatea. Oferă flexibilitate, accesibilitate şi este rapidă. “Dacă vrei ca business-ul să evolueze ai nevoie de o soluţie inovatoare şi o conectivitate la internet sigură, de mare viteză”.
Marius Georgescu, unul dintre coordonatorii principali ai business-ului de cloud computing la Microsoft a făcut o mică demonstraţie a serviciului. Interfaţa poate fi setată şi în limba română, inbox-ul şi browser-ul au foarte multe elemente de design în comun, iar mail-urile se grupează în mod eficient în ambele cazuri. Serviciul de mail se poate sincroniza cu alte dispozitive prin push mail, iar toate activităţile vor putea fi văzute în timp real. Spre exemplu, dacă se adaugă un contact pe smartphone, acesta se updatează automat în baza de date, respectiv pe toate celelalte dispozitive. Există un SharePoint, un loc centralizat pentru documente, iar fişierele de tip Word, Exell şi Power Point pot fi vizualizate şi editate direct în browser de către unul sau mai mulţi utilizatori. Există şi o istorie a modificării documentelor şi un flux de documente, spre exemplu, o cerere de concediu sau o prezentare care poate circula pe la diferite persoane pentru aprobare. Poţi vedea de la cine a plecat documentul, unde a ajuns, la ce oră şi ce modificări s-au făcut în document.
Serviciile de instant messaging şi videoconferinţă pot fi integrate atât în mail, cât şi in browser, iar conversaţiile scrise se salvează în arhivă. De asemenea, se poate da share desktop-ului sau prezentărilor. În cazul în care clientul renunţă la UPC, are în continuare acces la datele sale de pe cont şi le poate copia, însă nu va mai putea folosi serviciul.
Cei de la UPC asigură o viteză de minim 90MBps şi un maxim de 120MBps. Ei au un serviciu best effort, nu unul garantat şi acoperire care include cele mai mari oraşe. Au fost două întrebări foarte interesante la sfârşitul conferinţei şi anume dacă Microsoft ia în considerare un parteneriat cu alţi provideri şi câţi utilizatori sunt până acum. Se pare că UPC au prioritate maximă, dar dl. Binkofski a spus ceva de un “global agreement with Orange, but on a different area”. Numărul de utilizatori care folosesc Office 365 a ajuns la aproximativ 100 de clienţi pe lună, dar există şi un target pentru companiile cu o implicare în online. De asemenea, contractul poate fi încheiat pe o perioadă de minim un an.
Da, există Google Documents, exista Gmail, există aplicaţii pe telefon, există Skype, există YM. De ce aş alege Office 365? Asta m-am întrebat şi eu, sceptică de utilitatea serviciului, dar prezentarea m-a convins. Office 365 le cam integrează pe toate şi oferă atât mobilitate, cât şi siguranţă. Dacă pierzi unul dintre dispozitive, să zicem telefonul sau laptop-ul, nu pierzi şi datele de pe el. Ba mai mult, poţi şterge datele de pe device dacă este conectat la internet. Serviciul oferă altă semnificaţie cuvântului organizare, prin funcţia de calendar este perfect pentru programarea întâlnirilor şi urmărirea activităţilor celorlalţi angajaţi. Office 365 vine în ajutorul managerului, dar şi a echipei, mărind productivitatea întregului proiect sau întregii companii.