Aşteptarea a luat sfârşit -laptop-uri Samsung oficial şi în Romania. Şi au fost lansate cu multă eleganţă, în cadrul evenimentului Samsung Gentlemen’s Club.
Andi Moisescu, Răzvan Lucescu, Cristina Bazavan, câteva nume sonore care au avut bucuria de a testa noile portabile Samsung. Dar şi Laptop News s-a bucurat de prezenţa noului mini laptop Samsung NF210, model lansat în toamna anului trecut la IFA 2010.
Design-ul netbook-ului este unul special, frumos, inspirat parcă din valurile oceanului sau care trimite la aripioare de peşte, sugerând chiar formele unui “rechin”. Pentru noi, Samsung NF210 a fost mai mult un delfin ascultător, graţios şi un bun executant al solicitărilor venite din partea noastră.
Personal mi-a plăcut cum arată. Este altceva faţă de ce am avut până în prezent la gama de mini laptop-uri. Iese din tiparele standarde prin formele rotunjite şi în special prin acele aripioare aflate în părţile laterale ale tastaturii.
Este un laptop al generaţiei 2010 (seria Samsung NF a fost anunţată in toamna anului trecut), printre puţinele netbook-uri echipate cu procesoare dual-core Intel Atom, fără prea multe elemente ieşite din comun. Se bucură de un display de 10.1 inch matte, ceea ce-l face uşor de utilizat oriunde doriţi, fără să vă sperie lumina ambientală. Din cauza dimensiunilor sale, rama display-ului este ceva mai lată faţă de cele iîntâlnite la alte modele similare aflate în portofoliul concurenţei.
Tastatura este de tip chiclet, 93% full size şi formată din 83 de taste. Degetele voastre pot zburda liniştite în tastarea rapidă, fără să-i deranjaţi pe cei din jur, totul fiind cât se poate de silenţios. După cum puteţi vedea şi în imagini, tastele sunt bine delimitate, cu suficient spaţiu între ele şi bine aranjate. Personal, apreciez tasta “Enter” mare.
Touchpad-ul multi-touch are o dimensiune generoasă, cam cât este permis pe un netbook cu asemenea dimensiuni. Este sensibil, uşor de utilizat, plăcut la atingeri şi oferă un finisaj neted. Se află la acelaşi nivel cu restul carcasei, fără să existe o zonă delimitatoare. Au existat momente când depăşeam zona touchpad-ului şi nu înţelegeam de ce nu se mai mişcă cursorul de la mouse. În partea inferioară se găsesc 2 butoane cromate, ceva mai greu de utilizat. Necesită puţină forţă la apăsare.
Legat de porturi, Samsung NF210 este modest:
– pe partea dreaptă: 2 x USB 2.0, 1 x RJ-45, cititor carduri SDXC;
– pe partea stângă: portul de alimentare, 1 x VGA, 1 x USB 2.0, porturile audio
Samsung NF210 este unul dintre puţinele netbook-uri echipate cu procesoare dual-core Intel Atom. Mai exact, acest model este echipat cu Intel Atom N550 – 1.5Ghz cu 1 MB L2. Este un procesor care permite multitasking. Sincer, nu prea m-au impresionat performanţele procesorului. Mă aşteptam la ceva mult mai mult din partea lui. Windows l-a punctat cu 2.8. Mai jos aveţi configuraţia completă a netbook-ului Samsung NF210.
Aşa cum am mai spus, Samsung NF210 este echipat cu un procesor dual-core Intel Atom N550. Comparativ cu modelele single-core, acesta consumă ceva mai multă energie – 8.5W (faţă de 5,5 W pentru N450 şi 6.5W pentru N475), iar ca performanţe – N550 oferă un avantaj în rularea filmelor HD de pe YouTube şi în navigarea pe internet. Însă nu prea s-a descurcat bine în redarea filmelor Full HD şi au mai existat câteva momente când a clacat, dar a fost ok. Îl înţelegem că este mic şi fără prea multe puteri.
Hard disk-ul a scos un timp mediu de acces de 18.7 secunde şi o medie de transfer a datelor de 64.4 MB/s, performanţe acceptabile pentru acest tip de portabile.
Am fost şi puţin mai dur cu NF210, rulând 3D Mark 2006 şi a scos 110 puncte. Surprinzător şi punctajul şi faptul că a reuşit să-l ducă până la capăt. Memoria s-a dovedit ca fiind puţină – 1 GB DDR3.
Mai jos aveţi rezultatele benchmark-urilor rulate.
De regulă, un netbook este ales pentru portabilitate, pentru activităţi de birou, office, dar şi pentru a fi transportat la diferite conferinţe unde se pot ţine prezentări prin conectarea sa la videoproiector sau un monitor extern. La Samsung NF210 există o problemă, rezoluţia pentru al doilea monitor este limitată la maxim 1440 x 1050. Eu l-am conectat la un monitor de 19 inch şi s-a descurcat bine. Nu am încercat să fac o prezentare de Power Point cu videoproiector.
Legat de baterie şi autonomie, Samsung NF210 este ţinut de o baterie cu 6 celule – 48Wh(6600mAh) şi asigură o autonomie de până la 8 ore – conform testelor noastre (display cu 75% luminozitate, wireless pornit, deschiderea mai multor pagini web, documente office, redarea de filmuleţe pe YouTube). Mă declar mulţumit de aceste performanţe, chiar dacă în piaţă sunt modele care oferă autonomie şi de peste 10 ore.
În tot acest timp, temperaturile au stat chiar foarte bine. De mult nu mai văzusem 28 grade la unitatea de stocare sau 27 la carcasă. Procesorul a oscilat între 40 şi 50 grade, în funcţie de aplicaţiile rulate.
Samsung NF210 vine pe o piaţă aglomerată de netbook-uri, unde producătorii consacraţi conduc detaşat. Acest model oferă performanţe bune datorită procesorului dual-core, vine cu un design nou şi plăcut, iar autonomia bateriei îl poate clasa în topul preferinţelor. Samsung poziţionează gama sa de laptop-uri aproape de zona medie şi chiar superioară a pieţei, acolo unde se mai găsesc producători ca Sony Vaio, HP, Asus. Şi asta o vedem şi prin preţurile practicate care nu sunt chiar foarte mici. Revenind la modelul testat, mini laptop-ul Samsung NF210 s-a descurcat bine pe office, navigare web, puţin divertisment. Redă filme HD şi puteţi să ascultaţi piesele artiştilor preferaţi, chiar dacă nu stă foarte bine la capitolul audio.
Îl recomandăm pentru aplicaţii de tip office şi de birou, navigare web, vizualizarea filmelor de pe YouTube, muzică.
Nu-l recomandăm pentru vizualizarea de filme Full HD, jocuri cu pretenţii hardware, codări şi decodări audio/video.
Punctele forte ale lui Samsung NF210:
+ procesor dual-core;
+ display matte;
+ design elegant, atractiv, robust;
+ cititor carduri SDXC;
+ materiale de calitate.
Punctele slabe ale lui Samsung NF210:
– preţ.
– procesor – Intel Atom N455 la 1.66 GHz;
– display – 10.1 inch cu o rezoluţie de 1024 x 600 pixeli;
– placă video – Intel GMA 3150;
– memorie RAM – 1 GB DDR3 (suportă până la 2 GB);
– spaţiu de stocare – 250 GB HDD (5400RPM);
– audio – 2 boxe de 1.5w, SRS sound;
– webcam integrat de 0.3 MP;
– conexiuni – 802.11b/g/n WiFi, Ethernet, Bluetooth 3.0;
– porturi: 3 porturi USB 2.0, 4-in-1 flash card reader, VGA, headphone, mic;
– tastatură 93% full size, cu 83 de taste;
– touchpad multi-touch de 7.01 cm x 3.55 cm, cu două butoane;
– baterie de 6 celule, 6600mAh, 48Wh, autonomie de până la 8 ore;
– sistem de operare – Windows 7 Starter;
– greutate – 1.23 kg;