Deşi piaţa tabletelor este dominată de Apple iPad, tabletele Android vin puternic din spate cu specificaţii bune şi cu performanţe impresionante. Din 2012 vom vedea tot mai multe modele şi cu Microsoft Windows. Pentru cei interesaţi să cumpere o tabletă, dar nu dispun de suficiente fonduri pentru a alege una de top, noi am căutat câteva tablete ieftine – sub 1500 lei – care merită atenţie. Nu am realizat un clasament, ordinea este aleatoare.
Acer Iconia Tab A100, o tabletă lansată în primăvara acestui an. Vine echipată cu display de 7 inch Capacitive Multi-Touch, procesor dual-core nVidia Tegra 2 la 1.0GHz, 1GB memorie RAM DDR2, 8GB spaţiu de stocare cu posibilitatea extinderii până la 32 GB prin card microSD. Vine cu sistemul de operare Android 3.2 Honeycomb. Nu are 3G, iar autonomia este de aproximativ 8 ore, în funcţie de modul de utilizare. Preţul este unul atractiv – 1.399,99 Lei.
Prestigio MultiPad 7074 este o tabletă pe care am testat-o câteva zile. Nu se ridică la nivelul modelelor de top, dar îşi face conştiincios treaba. Mai are momente când lucrează mai greu şi trebuie puţină răbdare. Vine echipată cu ecran de 7 inch Capacitive Multi-Touch, procesor ARM Cortex-A8 la 800MHz, 512MB memorie RAM şi 4GB spaţiu de stocare. Vine echipată cu sistemul de operare Android 2.3 Gingerbread. Se găseşte la un preţ de 1.389,99 Lei.
Evolio Neura, numită şi Killer iPad, este o tabletă românească care a fost lansată în vara acestui an. Multă lume a privit-o cu scepticism, dar se pare că s-a descurcat bine şi a avut succes. Modelul acesta bine echipat cu display IPS de 9.7 inch Capacitive Multi-Touch Screen, procesor dual-core Nvidia Tegra 2 la 1 GHz, 512MB memorie RAM şi 16GB spaţiu de stocare. Nu are 3G, iar sistemul de operare este Android 2.2 Froyo. Bateria este de tip Li Polymer la 3500 mA şi asigură o autonomie de până la 8 ore în funcţie de modul de utilizare. Are un raport bun calitate/preţ/performanţă – 1.249,99 Lei.
Archos 70 IT este o tabletă franţuzească şi cred că este una dintre puţinele care vin echipate cu HDD-uri normale şi nu unităţi Flash. Are la bază un procesor ARM Cortex la 1 GHz, 250GB spaţiu de stocare şi un ecran de 7 inch capacitive multi-touch. Nu are 3G, iar sistemul de operare este unul modest – Android 2.2 Froyo. M-a impresionat însă autonomia care poate fi de până la 10 ore. Preţul este de 944,99 Lei.
Regula “cât plăteşti, atât primeşti” se aplică şi în cazul gadgeturilor. Materialele utilizate sunt mai slabe calitativ în comparaţie cu cele folosite la modelele mai scumpe. Configuraţia este bazată pe procesoare ARM la 1 GHz (în cele mai multe cazuri), 512 MB sau 1GB memorie RAM şi spaţiu de stocare de maxim 16GB cu mici excepţii. Sistemele de operare folosit pe majoritatea tabletelor low cost sunt Android Froyo 2.2 (fără acces la Android Market) şi Android 2.3 Gingerbread.
O altă componentă la care trebuie să fiţi atenţi este display-ul. De preferat ar fi să cumpăraţi o tabletă cu ecran touchscreen capacitiv şi care suportă multi-touch. Contează foarte mult gradul de luminozitate şi unghiul de vizualizare.
Legat de comunicaţii, tabletele low-cost nu au 3G, dar majoritatea vin cu Wi-Fi şi Bluetooth. La capitolul porturi stau bine pentru că majoritea vin cu USB sau microUSB, HDMI, jack audio. Nu prea ai nevoie de mai multe. Tableta este pentru portabilitate şi nu să o legi de cabluri.
Tabletele sunt ca maşinile. Vrei să te deplasezi de la punctul A la punctul B. Multe îndeplinesc această cerinţă, dar cel mai important este să-ţi fixezi modul în care vrei să ajungi la destinaţie. Din câte tablete am testat, singurele diferenţe notabile între modelele de top şi cele ieftine au fost la calitatea ecranului, calitatea materialelor şi uneori la viteza de procesare. Şi inevitabil la sistemul de operare.