Gaming-ul pe telefoane începe să câștige cât mai mult teren, fiind una din cele mai profitabile industrii la momentul actual.
Iar cum battle-royale-ul și-a creat propriul cult, de ce să nu-l aducem și pe Android și iOS? PUBG Mobile este în topul celor mai descărcate jocuri pe smartphone-uri, iar dezvoltatorul Krafton vrea să lase loc unui succesor ambițios.
Este vorba despre PUBG New State, despre care am mai auzit acum ceva vreme. Krafton promite că noul titlu le va oferi gamerilor de pe Android și iOS o experiență similară cu originalul PUBG: Battlegrounds de pe PC, fiind „unul din cele mai realiste și avansate jocuri mobile din punct de vedere tehnologic”.
Data de lansare a jocului a fost anunțată în cadrul unui showcase. Tot acolo, dezvoltatorii au adus în discuție tematica jocului și performanțele sale grafice. Acțiunea lui New State are loc în anul 2052, iar jucătorii se vor putea folosi de un întreg arsenal futurist, precum arme pe deplin personalizabile, drone și un sistem de recrutare a companionilor.
PUBG New State se apropie de complexitatea fratelui de pe PC
În ceea ce privește detaliile tehnice, PUBG New State introduce elemente sofisticate, cum ar fi global illumination, auto instancing și auto-exposure. Chiar și așa, cerințele jocului nu sunt foarte pretențioase. Dezvoltatorii menționează că jocul va putea rula și pe dispozitive cu măcar Android 6, iOS 13 de la iPhone 6S în sus, cu cel puțin 2GB de RAM.
Noul capitol din universul PUBG se va lansa pe 11 noiembrie 2021, și va include la început patru hărți unice. Pe parcurs, Krafton va adăuga conținut nou și un sistem pe sezoane cu care suntem obișnuiți de la multe jocuri multiplayer.