Taiwanezii de la Acer revin pe baricade cu un eveniment special, intitulat Next@Acer. În cadrul acestei ediții, producătorul a anunțat câteva adiții interesante care își vor face loc în catalogul său. Printre acestea se numără un monstru de PC dedicat gaming-ului, calculatoare realizate din materiale reciclabile dar și inovații privind segmentul AR/VR (augmented reality/virtual reality).
Gama de produse ecologice Acer Vero
Producătorul se alătură numelor importante din industrie care doresc să limiteze răspândirea amprentei de carbon, pentru un viitor bazat pe sustenabilitate și produse reciclabile. Astfel a luat naștere Acer Vero, care cuprinde dispozitive realizate în mari procente de plastic reciclat, cu ambalaje reciclabile 100%. De la monitoare, laptopurile, sisteme și până la periferice ecologice, construcțiile acestora promit durabilitate. Produsele sunt dotate cu cele mai noi tehnologii, atât hardware cât și software.
Laptopurile sunt echipate cu noile generații de procesoare Intel și dispun direct de Windows 11, datorită parteneriatului cu Microsoft.
Predator Orion 7000
Cea de-a cincea generație a desktop-urilor Acer vine sub forma unui titan cu răcire custom pe lichid. Orion 7000 poate fi upgradat până la configurația alcătuită din procesorul Intel de generația a 12-a, 64GB de RAM DDR5 la 4000MHz și placa video NVIDIA GeForce RTX 3090.
Sistemul este pregătit cu Windows 11, iar posibilitatea de a-l echipa cu SSD-uri M.2 (maxim 1TB) pe interfața PCIe 4.0 și HDD-uri SATA 3 (maxim 3TB) reduce substanțial timpii de încărcare din aplicații și jocuri. În plus, Orion 7000 dispune și de porturi USB 3.2 Type-C pentru switch-uri rapide între sistem și unități externe.
ConceptD 7 SpatialLabs Edition și viitorul realității virtuale
Laptopul de 15.6 inci beneficiază de tehologii AI avansate care le dau ocazia inginerilor, proiectanților și artiștilor să-și prezinte creațiile într-un mediu 3D stereoscopic, fără a mai fi necesară utilizarea de ochelari VR. În plus, playback-ul este eliminat, astfel încât redarea proiectelor se derulează cât mai natural, cu un look foarte futurist.
Procesoarele grafice NVIDIA integrate sunt la curent cu noile drivere Studio. În combinație cu tehnologia SpatialLabs, sarcini precum CGI-ul sau lucrul în CAD pot fi realizare mult mai eficient și mai intuitiv. Totodată, laptopul celor de la Acer este compatibil cu o întreagă suită de fișiere utilizate de softuri precum Blender, Autodesk sau 3DS Max (fișiere de tipul OBJ, BLEND, FBX etc).