
Asus Docking Monitor şi Asus Audio Dock sunt două accesorii care extind capacităţile gadget-urilor din gama taiwanezilor – Padfone şi tableta Transformer. Cele două au fost pentru prima oară prezentate la Computex 2012. După cum bine ştim, Padfone este un dispozitiv 3 în 1 care poate fi folosit ca tabletă, telefon şi mini laptop cu ajutorul unui docking station.
Telefonul este creierul dispozitivului, aşa că cei de la Asus s-au gândit să se folosească de el la maxim. Acesta poate fi conectat la Asus Monitor şi poate fi transformat într-un adevărat pc All-In-One. Docking Monitor este de 24 de inch, cu o rezoluţie full HD şi porturi pentru conectarea perifericelor.
Vă aducem aminte că smartphone-ul este de 4.3 inch, vine cu un procesor dual core Qualcomm Snapdragon S4 8260A, 1GB RAM şi un spaţiu de stocare de 16GB sau 64GB. Cu taiwanezii de la Asus am impresia uneori că nu poţi ajunge mai departe de atât, dar iată cum se poate transforma un telefon, într-o tabletă, într-un mini laptop şi acum într-un desktop PC cu tastatură şi monitor şi tot ce trebuie. Ce ai putea să vrei mai mult?
Asus Sound Dock pe de altă parte vine pentru a extinde capacităţile audio ale tabletei Transformer. Accesoriul are speakere integrate Asus Sonic Master şi chip Bang&Olufsen Icepower. Are un aspect elegant, este din aluminiu, de culoare argintie şi oferă porturi USB full size şi cititor de carduri SD pentru a extinde memoria iniţială.
Deocamdată Asus Audio Dock este încă în fază de prototip, deci nu se ştiu detalii legate de preţ sau disponibilitate, iar Docking Monitor probabil va veni la început în SUA. Mai jos aveţi un scurt video de prezentare.