Tech Tableta

Asus Transformer Book si Asus VivoTab in noi spoturi oficiale

Asus Transformer Book si Asus VivoTab in noi spoturi oficiale

Asus Transformer Book, VivoTab și VivoTab RT sunt trei produse noi care au apărut în noi spoturi oficiale. Asus VivoTab și VivoTab RT au fost pentru prima oară prezentate la IFA 2012. Cele două sunt de 11.6 inch, respectiv 10.1 inch, echipate cu procesoare Intel Atom Z2760 și Nvidia Tegra 3.

Tabletele VivoTab vin cu 2GB RAM și ceva diferențe la dimensiuni. VivoTab RT are 498 de grame, pe când VivoTab, 675 de grame. În spoturile de mai jos puteți afla informațiile complete referitoare la specificațiile tehnice și tehnologiile cu care vin.

Pe cealaltă parte avem Asus Transformer Book, o tabletă cu docking station despre care am vorbit acum multă vreme, în urma Computex 2012. Acesta suportă un procesor de până la Intel Core i7-3517u de 1,9GHz, un maxim de 4GB RAM și un SSD de 128GB. Tastatura docking-ului este iluminată și oferă în plus mai multe porturi printre care mini Display Port, cititor de carduri SD și porturi USB 3.0 și o baterie de 23Whr. Autonomia sistemului per total poate ajunge până la 16 ore. Cei de la Asus au numit sistemul ”the world’s first detachable notebook”, așa să fie?

Dacă am vorbit atât despre specificații tehnice, haideți să vedem câteva informații și referitoare la prețurile de pornire. Asus Vivo Tab RT are o etichetă care începe de la 599 de euro pentru modelul de 32GB și 699 de euro pentru versiunea 3G, iar Transformer Book poate fi găsit la un preț de 1499 de euro. Mai jos puteți urmări al treilea spot oficial.