CES (Consumer Electronics Show) este unul dintre cele mai mari evenimente din IT care adună laolalta companii de renume mondial, presa și pasionații de tehnologie. Acesta este ținut anual în Las Vegas, fiind organizat de Consumer Electronics Association. Începuturile târgului expozițional datează încă din 1967 când a fost ținută prima ediție în New York, într-o anumită perioadă existând chiar două ediții – una de iarnă și una de vară.
Cu toate astea, din 1998 marele eveniment se ține doar o dată pe an, în 2013 urmând să se deruleze între 8 și 11 ianuarie. Dacă anul trecut am avut parte de tot felul de surprize, anul viitor sperăm să vedem cât mai multe sisteme cel puțin la fel de bune.
În 2012 am avut primul val serios de peste 50 de ultrabook-uri, Microsoft a ținut ultima prezentare ocazie cu care au anunțat pentru prima oară Windows 8. Peste pragul celor de la CES au trecut peste 153000 de oameni, cu o creștere de 2% față de ediția precedentă.
Tot anul trecut, cei de la AMD au ținut un demo cu noile APU-uri Trinity, iar cei de la Intel cu noile Ivy Bridge. În 2013 probabil vom avea alt val de ultrabook-uri sau mai bine zis sisteme hibrid căci aceasta este tendința, deși destul de multe au fost și la IFA 2012, la sfârșitul lui august, deci poate companiile ne-au pregătit mai multe noutăți. În orice caz, pentru început pe la urechile noastre cu siguranță au ajuns niște zvonuri referitoare la un posibil rebranding Samsung, abia așteptăm începutul lui ianuarie. Nu uitați să stați cu ochii pe noi pentru mai multe informații și știri.