Dell Latitude 10 și Dell Latitude 6430U sunt două produse despre care am aflat pentru prima oară la sfârșitul lunii mai. Acum compania americană a lansat oficial noua gamă dedicată segmentului business în care se regăsesc și cele două.
Dell Latitude 10 va veni cu versiunea full a sistemului de operare Windows 8, ceea ce înseamnă că tableta va fi compatibilă cu o gamă și mai largă de programe. Aceasta este disponibilă cu un docking opțional și cu o baterie care poate fi schimbată cu ușurință.
Ca echipare, tableta de 10.1 inch vine cu o rezoluție de 1366×768, un procesor dual core Intel Clover Trail, 2GB RAM și un SSD de 128GB, capacitate care poate fi extinsă printr-un card microSD. Întâlnim porturi microUSB, USB 2.0 full size, miniHDMI, WiFi și Bluetooth. Are două camere, una principală de 8MP și una secundară de 2MP și funcții ca BitLocker și Dell Data Protection. Așadar, majoritatea specificațiilor coincid cu ceea ce a apărut și în mai.
Latitude 6430U vine cu un design simplu, dar elegant, cu o carcasă din magneziu care să îi ofere durabilitate și să nu atârne mult la cântar. Sistemul are o greutate de 1,67Kg și o grosime de 20mm, iar procesorul ales este din gama Ivy Bridge, Core i7-3667U de 2GHz. De asemenea, ultrabook-ul de 14 inch vine cu o rezoluție de 1366×768, 8GB RAM și un SSD de 256GB. Are o serie de funcții dedicate segmentului căruia i se adresează (business) printre care, la fel ca și la tabletă, Dell Data Protection.
Deocamdată nu se cunosc mai multe informații referitoare la prețurile celor două portabile, însă se pare că vor fi lansate în aceeași zi cu sistemul de operare Windows 8, adică pe 26 octombrie. Vom reveni cu mai multe informații referitoare la prețul de pornire.