
Dell a introdus o nouă familie de laptop-uri business sub gama Vostro – Dell Vostro 3555. Aceasta cuprinde modele care au la bază platforma AMD Vision şi vin echipate cu procesoare AMD Llano – de la AMD E2-3000M până la AMD Quad Core A8-3500M.
În configuraţii se mai găsesc de la 2GB şi până la 6GB memorie RAM DDR3, hard disk cu capacitatea de 320GB/500GB, display LED de 15.6 inch ( rezoluţie 1366 x 768), placi grafice din seria AMD Radeon HD – în funcţie de procesoare (Radeon HD 6380G la modelul cu procesor E2-300M şi Radeon HD 6620G la modelul cu procesor AMD A8-3500M) şi unitate optică de tip DVD sau Blu-ray combo.
Din specificaţiile pentru Dell Vostro 3555 nu pot lipsi: Gigabit Ethernet, WiFi 802.11 b/g/n, Bluetooth 3.0, webcam, 3 x USB 3.0, USB 2.0/eSATA combo, cititor de carduri 8-in-1, ExpressCard 34 mm, HDMI, tastatură de tip chiclet şi opţional cu iluminare, touchpad multi-touch, cititor de amprente şi baterie cu 6 sau 9 celule. Laptop-urile vin echipate cu sistemele de operare Windows 7 Home Premium sau Professional – pe 64 biţi.
Preţul de bază pentru un Dell Vostro 3555 este de 429 dolari şi poate varia până la aproximativ 1000 dolari. Laptop-urile pot fi comandate dinmagazinul online Dell.