Tech

HP ENVY Rove 20 AIO – Tableta de 20 inch cu Intel Haswell

HP ENVY Rove 20 AIO – Tableta de 20 inch cu Intel Haswell

Compania americană HP a lansat propria sa variantă de tabletă pentru acasă, care este în aceeaşi ligă cu SONY Tap 20 şi DELL XPS 18. Noul portabil vine cu un suport integrat care îi va permite utilizatorului să încline ecranul exact în poziţia pe care o doreşte, dar cadrul poate fi pliat complet pentru a transforma noul HP ENVY Rove 20 într-o tabletă. Ecranul IPS LED de 20 de inch are o rezoluţie de 1600 pe 900 pixeli, dar noi încă sperăm că HP va oferi o opţiune pentru un display FullHD.

Aşa cum puteţi vedea în videoclip, sistemul este destul de greu pentru că integrează şi o baterie care îi permite utilizatorului să-l ia după el, în altă cameră. La 5.4 Kg, HP ENVY Rove este masiv, dar greutatea este comparabilă cu SONY Tap 20.

Compania nu ne poate dezvălui prea multe despre performanţă pentru că procesorul Haswell de la Intel încă nu a fost lansat, dar se pare că preţul se va situa undeva pe la 1000 USD (775 EUR). Disponibilitatea este anunţată pentru luna iulie 2013, dar compania totuşi susţine că preţul nu a fost încă hotărât. Noi sperăm să fie undeva pe la 600 USD.

Sistemul se va livra la pachet cu un mouse şi o tastatură wireless, iar sistemul de operare ales este Microsoft Windows 8.