Software Tech Securitate

Kaspersky Internet Security 2012 si Kaspersky Anti-Virus 2012

Kaspersky Internet Security 2012 si Kaspersky Anti-Virus 2012

Kaspersky Internet Security 2012 şi Kaspersky Anti-Virus 2012 oferă protecţie completă împotriva tuturor categoriilor de ameninţări online, asigurând utilizatorul că toate informaţiile stocate în computer se află în siguranţă, indiferent de modul în care acesta foloseşte Internetul. Noua generaţie de produse încorporează atât tehnologii de protecţie locală, cât şi tehnologii cloud, o parte dintre ele fiind: sandbox pentru lansarea aplicaţiilor suspecte într-un mediu virtual sigur, modulul de monitorizare a activităţii programelor, emulatorul de „script-uri”, bazele de date cu informaţii (localizate pe serverele „cloud”) referitoare la reputaţia fişierelor sau tastatura virtuală.

Zilnic apar aproximativ 35.000 de noi ameninţări informatice, de aceea sunt necesare metode inovatoare pentru a fi detectate de către suita de securitate. Produsele Kaspersky Lab din generaţia 2012 neutralizează complet noile tipuri de malware, folosind metoda de analiză a comportamentului programelor suspecte. În plus, acestea pot identifica activităţile programelor din timpul sesiunilor de lucru active sau încheiate.

Modulul de monitorizare a activităţii programelor foloseşte informaţii culese prin intermediul altor componente ale suitei de securitate, precum modulul de protecţie proactivă, e-mail, modulul antivirus pentru web şi mesagerie instant, firewall şi multe altele. Pornind de la cel mai mic indiciu asupra unei activităţi suspecte în sistem, acesta reconstituie fidel întregul lanţ de evenimente, afişând o imagine completă a operaţiunilor afectate de malware. Utilizatorul are acum posibilitatea să anuleze aceste operaţiuni sau să facă „roll back” tuturor activităţilor executate atât în timpul sesiunii de lucru active, cât şi în timpul sesiunilor trecute.

Serviciile de protecţie cloud integrate în Kaspersky Internet Security 2012 şi Kaspersky Anti-Virus 2012 sunt îmbunătăţite. Fiecare suită de securitate Kaspersky Lab instalată pe computerele utilizatorilor comunică permanent cu serverele cloud, schimbând informaţii referitoare la tipurile de ameninţări informatice identificate. Mai mult decât atât, utilizatorul poate vizualiza acum întregul proces de comunicare între PC şi serverele Kaspersky Lab, oferind o imagine completă asupra modulelor cloud active şi a modului în care acestea asigură protecţia.

Cu doar un singur click, reputaţia unui fişier poate fi verificată instantaneu, pentru a ajuta în luarea deciziei dacă acel program merită a fi executat sau nu. Prin acţionarea click-dreapta pe orice fişier sau aplicaţie din computer, utilizatorul poate alege din meniu opţiunea „Verifică reputaţia în KSN”, pentru a-i fi afişate mai multe informaţii oferite de Kaspersky Security Network (KSN) despre acel program – gradul de risc malware, distribuţia sa geografică, nivelul de încredere atribuit de către alţi utilizatori şi alte date similare, stocate în serverele cloud de reacţie rapidă ale Kaspersky Lab.

Kaspersky Internet Security 2012 şi Kaspersky Anti-Virus 2012 avertizează utilizatorii asupra link-urilor ce prezintă risc de infectare, care, prin executare, redirecţionează către pagini web periculoase sau de phishing. De asemenea, produsele Kaspersky Lab primesc din cloud cele mai noi informaţii referitoare la site-urile cu conţinut ofensator sau neadecvat şi la categoriile de e-mail-uri spam.

Noua generaţie de produse Kaspersky Lab a fost creată pentru a avea un impact minim asupra vitezei de operare a sistemului şi programelor instalate. Sistemul inteligent de update descarcă numai actualizările pentru componentele active în momentul respectiv şi le execută imediat ce au fost integrate. Astfel, bazele de date antivirus sunt menţinute la zi în timp ce traficul de download este minimizat. Mai mult decât atât, modulul de update se adaptează în funcţie de mediul de lucru desktop sau laptop, pentru a nu încetini procesele atunci când sistemul revine din stand-by sau lansează programe.

Interfeţele grafice ale Kaspersky Internet Security 2012 şi Kaspersky Anti-Virus 2012 au fost îmbunătăţite, afişând grafică animată, dar râmânând simplu de utilizat. Zona animată a ferestrei principale conţine simboluri intuitive pentru lansarea de activităţi-cheie, inclusiv scanări de hard-disk sau actualizări ale bazelor de date.

Noile versiuni ale produselor Kaspersky Lab pot fi acum folosite şi pe dispozitive cu ecran sensibil (touch-screen). Procesul de instalare a acestora a fost optimizat, minimizând orice conflict cu sistemele software de securitate incompatibile. În plus, paşii pentru activarea şi achiziţionarea de licenţe pentru suitele de securitate sunt acum bine definiţi într-o fereastră special dedicată.