
Lenovo Idea Pad U300E este un nou ultrabook care nu diferă foarte mult în comparaţie cu U300S. Cu toate astea, există şi câteva elemente noi cum ar fi procesorul, spaţiul de stocare şi preţul.
Idea Pad U300E vine echipat cu un procesor Intel Core i5-2467M de 1,60GHz sau Core i3-2367M, RAM de până la 4GB, HDD de maxim 1TB şi SSD opţional de 32GB sau 64GB. De asemenea, vine cu placă video integrată Intel HD 3000. La fel ca şi U300S, noul ultrabook are un display de 13.3 inch, cu rezoluţie de 1366×768, un webcam de 1,3 MP, porturi USB 3.0, 2.0 şi HDMI output.
Dimensiunile ultrabook-ului sunt de 324mm x 216mm x 18.3mm şi cântăreşte 1,58Kg. Bateria de 4 celule oferă o autonomie de până la 7 ore. Prima oară când ultrabook-ul a fost prezentat CES 2012 avea un preţ de 799 de dolari, dar acum se pare că modelul poate fi găsit la aproximativ 959 de dolari. Acesta va începe să fie distribuit în următoarele săptămâni. Totuşi, nu pot să nu observ că are 1,58 şi nu sub 1,4Kg, după cum recomandă Intel. Preţul, la fel, mi se pare puţin cam mare, oare modelul chiar poate fi numit ultrabook?