Are un ecran de 14 inch, dar cântăreşte doar 1.6 kg, datorită design-ului său ultra-thin. Este vorba de noul MSI X-Slim X420 prezentat succint în cadrul CES 2010.
Noul laptop al celor de la MSI va fi echipat cu un procesor Intel Core 2 Duo SU7300 CULV la 1.3 GHz, suficient pentru rularea simultană fără probleme a câtorva aplicaţii de Office. Va avea o placă video ATI Radeon HD 5430 şi un display cu o rezoluţie de 1.366 x 768 pixeli. Se pare că şi el, la fel ca Asus UL80JT, este de fapt dotat cu două plăci video (dispunând aşadar şi de un Intel integrat la care poţi trece atunci când nu ai nevoie de performanţe grafice puternice). Din punctul de vedere al conexiunilor, suportă 3.5G şi WiMAX, iar din punctul de vedere al bateriei, producătorii vorbesc de 7-8 ore de viaţă.
De remarcat la X-Slim X420 ar mai fi şi textura cu mici striaţii a trackpad-ului, care ajută la realizarea gesturilor multi-touch, cum ar fi zoom-ul. Avem şi două butoane pentru mouse, plus o tastatură cu distanţă între taste pentru o utilizare cât mai uşoară.
Şi cum design-ul pretenţios costă niţeluş, nu ne surprinde X-Slim X420 va ajunge pe piaţă cu un preţ de vreo 799 de dolari în SUA. Va fi disponibil într-un plăcut maro cappuccino.