Arabia Saudită a început să lucreze la un oraş al viitorului, care va fi lipsit de maşini şi drumuri şi va fi alimentat cu energie 100% curată. Autoritățile spun că primii locuitori sunt aşteptaţi să se mute acolo începând din 2024. Oraşul viitorului se întinde de la munţii din nord-vestul Arabiei Saudite până la Marea Roşie, grupurile de comunităţi agregate ale The Line vor găzdui în total până la 1 milion de persoane, conectate prin tranzit de mare viteză şi „soluţii de mobilitate autonomă”.
Pentru că arhitectura va fi de așa natură încât niciun obiect public să nu fie la o distanță mai mare de 20 de minute, iar asta va încuraja mersul pe jos și absența mașinilor de pe străzi. De altfel, pentru că infrastructura de transport va fi realizată în subteran, terenul va putea să își păstreze cât mai mult din caracteristicile inițiale.
Arabia Saudită va investi între 100 şi 200 de miliarde de dolari în The Line, care se estimează că va genera 380.000 de noi locuri de muncă şi va creşte PIB-ul Arabiei Saudite cu aproximativ 48 de miliarde de dolari până în 2030. Aceasta este gândită ca prima parte a Neom, un oraş-stat* planificat de 500 de miliarde de dolari care ar acoperi 10.000 de mile pătrate din provincia Tabuk a Arabiei Saudite, în apropierea graniţelor sale cu Iordania şi Egipt.
*În zona respectivă s-au aflat și primele orașe-stat antice - Babilon, Akkad, Tir sau Lagaș.
Oraşul se va baza pe ferme eoliene, energie solară, şi tehnologie de ultimă oră, care transformă apa în oxigen şi hidrogen pentru combustibil.