Tech

Acer Aspire 1820PTZ | Laptop News

Acer Aspire 1820PTZ | Laptop News

Unul din membrii VR Zone forums a pus mâna pe mini laptop-ul care se poate transforma şi în tablet PC, Acer Aspire 1820PTZ, şi i-a făcut un review serios, cu multe poze, filmuleţe şi concluzii.

Acer Aspire 1820PTZ este un mini laptop de 11.6 inch şi 1.7 kg care poate fi transformat în tablet PC (după cum puteţi vedea în filmuleţul de mai jos – mai precis pe la minutul 1:41). Dimensiunile lui sunt de 28.5 cm x 20.9 cm x 2.8/3.5 cm.

Touchscreen-ul este sensibil la presiune şi răspunde atât la stylus, cât şi la presiunea degetelor (poţi selecta finger input mode pentru sensibilitate mai mare).

Bateria de 6 celule poate avea o autonomie de până la 7-8 ore, conform estimărilor “neştiinţifice”. Alte concluzii ar mai fi:
– ecranul este destul de greu şi poate răsturna netbook-ul dacă este lăsat prea în spate;
– afişează fără nicio problemă fişiere video în format HD de pe Youtube;
– display-ul nu are nici contrast, nici culori prea grozave;

Specificaţiile tehnice pentru modelul Acer Aspire 1820PTZ testat de VR Zone forums au fost:procesor dual core Intel Pentium SU4100 (1.3 GHz), 2 GB memorie RAM, 500 GB HDD spaţiu de stocare, conexiune 802.11n Wi-Fi şi Bluetooth, şi Windows 7 Home Premium 64-bit sistem de operare.