Deşi mulţi dintre noi aşteaptă cu nerăbdare mult discutatul sistem de operare Android 5.0, se pare că Google pregăteşte ceva mai tangibil pentru evenimentul anual numit I/O. Compania pare că va anunţa o nouă versiune a popularului Android Jelly Bean.
Android 5.0 este cunoscut şi sub numele de Key Lime Pie, dar înainte să primim „plăcinta cu lămâie” va trebui să înghiţim încă un „jeleu”. Veştile pe care le avem spun că jurnalele de access ale serverelor de la androidauthority.com arată că o multitudine de dispozitive cu Android 4.3 au accesat siteul în ultimele zile. Fără îndoială aceste tablete şi telefoane inteligente aparţin dezvoltatorilor şi testerilor de la Google, iar toate acestea ne indică faptul că Google va anunţa o nouă versiune de Jelly Bean în curând.
Indiferent dacă aceste veşti se vor confirma sau nu, nu mai avem decât două săptămâni de aşteptat pentru că Google I/O se va desfăşura între 15 şi 17 mai 2013, în San Francisco. Noi suntem de părere că gigantul software va anunţa, în cadrul acestui eveniment, îmbunătăţirile aduse de noul sistem de operare Android 4.3.