Tech Tableta

Apple a vandut deja 3 milioane din The New iPad

Apple a vandut deja 3 milioane din The New iPad

The New iPad a stârnit ceva discuţii odată cu lansarea oficială de pe 16 martie. Noua tabletă vine cu Retina Display, cu o rezoluţie de 2048×1536 şi tehnologie 4G/LTE etc.

Tableta este deja disponibilă în SUA, Australia, Canada, Franţa, Germania, Japonia şi alte ţări, iar de pe 23 martie va fi disponibilă în alte 24 de regiuni, inclusiv în România. Modelele disponibile vin în negru şi alb, la preţuri de 499 de dolari pentru cel cu 16GB, 599 de dolari pentru cel cu 32GB şi 699 de dolari pentru modelul cu 64GB.

Şi se pare că numele nu reprezintă o problemă nici pentru iubitorii de Apple, nici pentru utilizatorii care au ales să achiziţioneze noua tabletă (mă refer la cei care nu sunt neapărat brand lovers). Deşi The New iPad sau iPad simplu nu este chiar un nume inspirat pentru că nu se deosebeşte cu mult faţă de primul iPad, nu înseamnă că are mai puţin succes la vânzări. Se pare că de la lansare şi până în acest moment, compania se poate mândri cu o cifră de 3 milioane de unităţi vândute. Aceasta este, se pare, lansarea cu cel mai mare succes de până acum pe segmentul tabletelor. Informaţiile au fost anunţate de companie şi aşteptăm să fie confirmate de studiile specializate.

E drept, şi noi suntem curioşi de ceea ce poate şi mai ales dacă o să simţim cu adevărat o diferenţă faţă de iPad 2 care, apropo, poate fi găsit la un preţ redus de 399 de dolari în SUA. Chiar dacă ne aşteptam la mai mult, se pare că tot ce poartă marca mărului prinde la public… într-un fel sau altul.