
Apple iPhone 5C este modelul mai colorat şi mai ieftin. Acesta are carcasa din policarbonat şi este disponibil în 5 culori: alb, roşu, galben, albastru şi verde. Sub capacul din plastic, se află un cadru de oţel ce asigură rezistenţa terminalului mobil, iar Apple afirmă că nu trebuie să ne facem griji cu privire la structura noului iPhone 5C.
Specificaţiile tehnice sunt aproximativ aceleaşi cu cele întâlnite la modelul iPhone 5, dar au fost făcute câteva ajustări pentru un preţ mai bun. Apple iPhone 5C se adresează în special tinerilor, iar aceştia îşi pot personaliza telefonul în funcţie de culoarea dorită.
Şi preţurile vor fi mai mici comparativ cu cele întâlnite la iPhone 5S. Apple iPhone 5C cu 16GB va fi disponibil de la 99 dolari, iar cel cu 32 GB va fi disponibil de la 199 dolari. La liber, noul iPhone 5C cu 32GB va costa aproximativ 650 dolari. Apple va prelua comenzile la iPhone 5C începând cu 13 septembrie, iar dispozitivul va fi disponibil în Statele Unite, Australia, Canada, China, Franța, Germania, Japonia, Singapore şi Marea Britanie din 20 septembrie. Încă nu avem informaţii cu privire la disponibilitatea acestuia în România.
Revenind la specificaţiile tehnice, Apple iPhone 5C vine cu câteva caracteristici interesante:
Un alt aspect important ţine de baterie. Apple promite că noul iPhone 5C oferă o autonomie mai bună comparativ cu actualul iPhone 5: Standby – până la 250 ore, convorbire – până la 10 ore în 3G, internet – până la 8 ore în 3G, până la 10 ore în LTE şi până la 10 ore cu Wi-Fi.
Specificaţiile tehnice complete la Apple iPhone 5C le găsiţi pe pagina oficială. Mai multe imagini de la anunţarea noului iPhone 5C găsiţi pe pagina noastră de facebook.
Cam acestea sunt informaţiile oficiale anunţate de Apple. Voi cum priviţi această strategie practicată de Apple? E o mişcare bună în raport cu piaţa actuală de smartphone-uri? Avea nevoie Apple de un terminal mobil colorat? Credeţi în succesul lui iPhone 5C pe piaţa din România?