Laptop Tech

Apple MacBook Pro 13 cu Retina Display – specificatii tehnice

Apple MacBook Pro 13 cu Retina Display – specificatii tehnice

Evenimentul Apple nu a adus pe piaţă doar tableta iPad Mini, ci şi o serie de noi portabile, unul dintre acestea fiind MacBook Pro 13 cu Retina Display. În iunie, Apple a lansat primul MacBook Pro cu Retina Display – un model de 15.6 inch şi cu proces Intel Ivy Bridge.

MacBook Pro 13 Retina vine echipat cu un ecran de 13.3 inch cu Retina Display, la rezoluţia de 2560 × 1600 pixeli şi cu 227 ppi. Rezoluţia modelului de 15.6 inch este de 2880 x 1800 pixeli, dar cu un ppi de 220. Noile modele MacBook Pro sunt cu 20% mai subţiri comparativ cu vechile modele, iar MacBook Pro 13 cântăreşte aproximativ 1.6 Kg.

Sub carcasă se găseşte un procesor Core i5 la 2.5GHz, 8GB memorie RAM DDR3 la 1600Mhz onboard şi 128GB SSD. Această configuraţie are preţul de 1699 dolari. Versiunea de top poate veni echipată cu procesore Core i7, 8GB memorie RAM DDR3 la 1600Mhz şi până la 768GB stocare flash.

Preţurile pentru noile modele MacBook Air, MacBook Pro şi MacBook Pro Retina

Conectivitatea este asigurată de 2 porturi Thunderbolt, Mini DisplayPort, HDMI, 2 porturi USB 3.0 şi cititor de carduri. Boxele sunt poziţionate în părţile laterale ale notebook-ului. Tot sistemul este ţinut de o baterie lithium-polymer care asigură până la 7 ore autonomie în regim normal de utilizare (browsing, office). Rulează sistemul de operare X Mountain Lion.

Apple MacBook Pro 13 cu Retina Display va intra pe piaţă în viitorul apropiat, inclusiv în România!