Tech Laptop

Apple MacBook Pro noi | Laptop News

Apple MacBook Pro noi | Laptop News

Într-un final, după tot felul de zvonuri şi după un lung timp de aşteptare, cei de la Apple au lansat noile laptop-uri MacBook Pro, cu procesoare i5 şi i7 (pentru modelele de 15 şi 17 inch), plăci video nVIDIA de ultimă generaţie şi autonomii mai mari ale bateriilor. După cum declară Philip Schiller, Senior Vice President, Apple Worldwide Product Marketing, îmbunătăţirile aduse liniei de notebook-uri combină performanţa cu eficienţa

Astfel, modelul MacBook Pro de 13 inch vine echipat cu placa video nVIDIA GeForce 320M, ceea ce îi oferă o viteză de procesare grafică de până la 80%, conform celor de la Apple, fără a sacrifica însă autonomia bateriei, care ajunge la 10 ore. Va fi disponibil în două configuraţii, una cu procesor Intel Core 2 Duo la 2.4 GHz şi HDD de 250 GB, care va costa 1199 dolari, şi una cu procesor Intel Core 2 Duo la 2.66 GHz şi HDD de 320 GB, la 1499 de dolari.

Modelele de 15 şi 17 inch dispun de noile procesoare Intel Core i5 şi Intel Core i7, fiind cu 50% mai rapide decât sistemele anterioare, subliniază cei de la Apple. Sunt echipate cu două plăci video, una dedicată, nVIDIA GeForce GT 330M (considerată de două ori mai rapidă decât placa nVIDIA GeForce 320M), şi o placă video integrată, Intel HD. În funcţie de nevoile utilizatorului, laptop-ul schimbă automat placa grafică, pentru a asigura echilibrul dintre performanţă şi durata de viaţă a bateriei. De altfel, noile MacBook Pro de 15 şi 17 inch promit până la 8-9 ore de autonomie.

Notebook-urile se pot mândri cu un design “eco”: au carcasele realizate din aluminiu reciclabil, nu conţin PVC şi sunt construite din materiale reciclate. În plus, display-urile LED-backlit nu conţin mercur şi sunt foarte eficiente din punct de vedere energetic. De altfel, au statutul EPEAT Gold şi îndeplinesc standardele Energy Star 5.0.

Ca orice Mac, sunt echipate cu sistemul de operare X Snow Leopard şi vin la pachet cu pachetul de aplicaţii iLife, pentru managementul fişierelor video, al muzicii şi al fotografiilor (include aplicaţiile iPhoto, iMovie, GarageBand). MacBook Pro-urile sunt deja disponibile în magazinul online al celor de la Apple, cu următoarele preţuri şi specificaţii tehnice:

Apple MacBook Pro de 13.3 inch, cu două configuraţii:

1. MacBook Pro de 13.3 inch la 1199 dolari:

– display de 13.3 inch LED-backlit glossy cu rezoluţie de 1280 x 800 pixeli;
– procesor – Intel Core 2 Duo la 2.4 GHz;
– memorie RAM – 4 GB DDR3, suportă până la 8 GB;
– placă video – nVIDIA GeForce 320M;
– spaţiu de stocare – 250 GB HDD la 5400 rpm, echipat cu Sudden Motion Sensor;
– unitate optică – 8X SuperDrive, double-layer support (DVD±R DL/DVD±RW/CD-RW);
– Mini DisplayPort (adaptorii VGA, DVI şi HDMI sunt vânduţi separat);
– conexiuni – AirPort Extreme 802.11n WiFi, Bluetooth 2.1+EDR;
– port – Gigabit Ethernet;
– cameră video iSight;
– două porturi USB 2.0;
– port FireWire 800 (compatibil cu FireWire 400);
– SD card slot;
– trackpad de sticlă multi-touch, tastatură iluminată;

2. MacBook Pro de 13.3 inch la 1499 de dolari:

– display de 13.3 inch LED-backlit glossy cu rezoluţie de 1280 x 800 pixeli;
– procesor – Intel Core 2 Duo la 2.66 GHz;
– memorie RAM – 4 GB DDR3, suportă până la 8 GB;
– placă video – nVIDIA GeForce 320M;
– spaţiu de stocare – 320 GB HDD la 5400 rpm, echipat cu Sudden Motion Sensor;
– unitate optică – 8X SuperDrive, double-layer support (DVD±R DL/DVD±RW/CD-RW);
– Mini DisplayPort (adaptorii VGA, DVI şi HDMI sunt vânduţi separat);
– conexiuni – AirPort Extreme 802.11n WiFi, Bluetooth 2.1+EDR;
– port – Gigabit Ethernet;
– cameră video iSight;
– două porturi USB 2.0;
– port FireWire 800 (compatibil cu FireWire 400);
– SD card slot;
– trackpad de sticlă multi-touch, tastatură iluminată;

Ca opţiuni tip “build-to-order” în cazul modelelor de 13 inch, utilizatorii au posibilitatea de a opta pentru 8 GB de memorie RAM, HDD-uri de 320 GB, 500 GB sau SSD-uri de 128 GB / 256 GB / 512 GB, posibilitatea de a înlocui MiniDisplay Port cu un DVI sau VGA.

MacBook-ul de 15.4 inch este disponibil în trei configuraţii:

1. MacBook Pro de 15.4 inch la 1799 de dolari:

– display LED-backlit glossy de 15.4 inch cu rezoluţie de 1440 x 900 pixeli;
– procesor Intel Core i5 la 2.4 GHz;
– memorie RAM – 4 GB DDR3, suportă până la 8 GB;
– 2 plăci video – placă video integrată Intel HD şi placă video discretă nVIDIA GeForce GT 330M cu 256 MB VRAM;
– spaţiu de stocare – 320 GB HDD la 5400 rpm, echipat cu Sudden Motion Sensor;
– unitate optică – 8X SuperDrive, double-layer support (DVD±R DL/DVD±RW/CD-RW);
– Mini DisplayPort (adaptorii VGA, DVI şi HDMI sunt vânduţi separat);
– conexiuni – AirPort Extreme 802.11n WiFi, Bluetooth 2.1+EDR;
– port – Gigabit Ethernet;
– cameră video iSight;
– două porturi USB 2.0;
– port FireWire 800;
– SD card slot;
– trackpad de sticlă multi-touch, tastatură iluminată;

2. MacBook Pro de 15.4 inch la 1999 dolari:

– display LED-backlit glossy de 15.4 inch cu rezoluţie de 1440 x 900 pixeli;
– procesor Intel Core i5 la 2.53 GHz;
– memorie RAM – 4 GB DDR3, suportă până la 8 GB;
– 2 plăci video – placă video integrată Intel HD şi placă video discretă nVIDIA GeForce GT 330M cu 256 MB VRAM;
– spaţiu de stocare – 500 GB HDD la 5400 rpm, echipat cu Sudden Motion Sensor;
– unitate optică – 8X SuperDrive, double-layer support (DVD±R DL/DVD±RW/CD-RW);
– Mini DisplayPort (adaptorii VGA, DVI şi HDMI sunt vânduţi separat);
– conexiuni – AirPort Extreme 802.11n WiFi, Bluetooth 2.1+EDR;
– port – Gigabit Ethernet;
– cameră video iSight;
– două porturi USB 2.0;
– port FireWire 800;
– SD card slot;
– trackpad de sticlă multi-touch, tastatură iluminată;

3. MacBook Pro de 15.4 inch la 2199 dolari:

– display LED-backlit glossy de 15.4 inch cu rezoluţie de 1440 x 900 pixeli;
– procesor Intel Core i7 la 2.66 GHz;
– memorie RAM – 4 GB DDR3, suportă până la 8 GB;
– 2 plăci video – placă video integrată Intel HD şi placă video discretă nVIDIA GeForce GT 330M cu 512 MB VRAM;
– spaţiu de stocare – 500 GB HDD la 5400 rpm, echipat cu Sudden Motion Sensor;
– unitate optică – 8X SuperDrive, double-layer support (DVD±R DL/DVD±RW/CD-RW);
– Mini DisplayPort (adaptorii VGA, DVI şi HDMI sunt vânduţi separat);
– conexiuni – AirPort Extreme 802.11n WiFi, Bluetooth 2.1+EDR;
– port – Gigabit Ethernet;
– cameră video iSight;
– două porturi USB 2.0;
– port FireWire 800;
– SD card slot;
– trackpad de sticlă multi-touch, tastatură iluminată;

Opţiunile “build-to-order” includ: posibilitatea de a upgrada până la 8 GB de RAM, un display glossy / antiglare cu rezoluţie mai mare, de 1680 x 1050 pixeli, HDD-uri de 500 GB la 5400 rpm sau 500 GB la 7200 rpm sau SSD-uri de 128 GB / 256 GB / 512 GB, posibilitatea de a înlocui MiniDisplay Port cu un DVI sau VGA.

Şi cel mai mare şi mai scump model, MacBook Pro-ul de 17 inch, disponibil la 2299 de dolari şi o singură configuraţie:

– display LED-backlit glossy de 17 inch cu rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli;
– procesor Intel Core i5 la 2.53 GHz;
– memorie RAM – 4 GB DDR3, suportă până la 8 GB;
– 2 plăci video – placă video integrată Intel HD şi placă video discretă nVIDIA GeForce GT 330M cu 512 MB VRAM;
– spaţiu de stocare – 500 GB HDD la 5400 rpm, echipat cu Sudden Motion Sensor;
– unitate optică – 8X SuperDrive, double-layer support (DVD±R DL/DVD±RW/CD-RW);
– Mini DisplayPort (adaptorii VGA, DVI şi HDMI sunt vânduţi separat);
– conexiuni – AirPort Extreme 802.11n WiFi, Bluetooth 2.1+EDR;
– port – Gigabit Ethernet;
– cameră video iSight;
– trei porturi USB 2.0;
– port FireWire 800 (compatibil cu FireWire 400);
– ExpressCard/34 expansion card slot;
– trackpad de sticlă multi-touch, tastatură iluminată;

Opţiunile “build-to-order” pentru MacBook Pro de 17 inch includ: un procesor Intel Core i7 la 2.66 GHz, 8 GB de RAM, un HDD de 500 GB la 7200 rpm sau SSD-uri de 128 GB / 256 GB / 512 GB, posibilitatea de a înlocui MiniDisplay Port cu un DVI sau VGA, un display antiglare.