Tech Tableta

ASUS ME172V – o noua tableta de 7 inch?

ASUS ME172V – o noua tableta de 7 inch?

ASUS a intrat puternic pe piaţa tabletelor. A început timid cu un transformer, iar acum se bucură de o cotă importantă din piaţă. A scos tot mai multe modele, unele mai interesante ca altele, unele de 10.1 inch, altele mai mari sau mai mici, dar au scos şi Nexus 7 în parteneriat cu Google.

Datorită raportului foarte bun calitate/preţ/performanţă, Nexus 7 s-a bucurat de un real succes. ASUS a anunţat că a vândut aproximativ 1 milion de tablete lunar. În viitorul apropiat sunt aşteptate şi tabletele Nexus 7 cu 32GB spaţiu de stocare, dar şi cu 3G.

Şi se pare că ASUS nu se opreşte aici. Zvonurile apărute în piaţă spun că producătorul taiwanez pregăteşte o nouă tabletă de 7 inch. Aceasta va fi dedicată pieţelor africane şi va purta numele de ME172V (succesorul modelului ME171). Va avea un display de 7 inch, touchscreen capacitiv şi rezoluţia 1024 x 600 pixeli. Configuraţia va avea la bază un procesor WonderMedia WM8950, grafică Mali 400, 1GB memorie RAM şi spaţiu de stocare de 8GB. Nu va lipsi camera frontală de 1MP şi un cititor de carduri. Tot sistemul va fi alimentat de o baterie cu capacitatea de 4270 mAh. Încă nu se ştie dacă va rula Android 4.1 sau 4.2!

Conform zvonurilor, tableta ASUS ME172V este aşteptată pe piaţă la începutul lui 2013 şi va costa 2000 Rand (aproximativ 200 EUR) în Africa de Sud.