Tableta ASUS Nexus 7 a ajuns oficial în România la un preţ foarte bun. Noua tabletă de 7 inch vine echipată cu sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean și are la bază platforma Nvidia Tegra 3. A fost anunţată oficial la finalul lui iunie şi de atunci face vâlvă pe piaţă. Nexus 7 este rodul colaborării dintre Google şi ASUS.
Nu am testat-o încă, dar promite foarte multe. Am citit câteva impresii de pe site-urile de profil şi majoritatea văd în acest gadget un succes. În România se va comercializa în două variante, iar preţurile vor fi cuprinse între 1.199,99Lei şi 1.399,99 Lei. Pot spune că va concura cu tabletele lansate de producătorii locali.
Tableta de 7 inch vine cu un display din Corning Gorilla Glass, cu o rezoluție de 1280×800 și o cameră web de 1,2MP. Platforma hardware are la bază Nvidia Tegra 3, 1GB RAM și spațiu de stocare de 8GB sau 16GB. Are WiFi, Bluetooth și senzor NFC (Near Field Communication), iar bateria de 4325mAh oferă o autonomie de până la 9 ore. Dispune de un microUSB și, fiind o tabletă dedicată segmentului de entertainment, vine cu filme, muzică sau cărți preinstalate.
Nexus 7 a fost adaptat pentru Google Play, punând la dispoziţie: cea mai mare colecţie din lume de eBooks, milioane de melodii, mii de filme şi emisiuni TV, precum şi o selecţie tot mai mare de reviste – plus peste 600.000 de aplicaţii şi jocuri.
Mai jos aveţi şi cele două configuraţii disponibile:
Asus Nexus 7 cu procesor NVIDIA Tegra 3 Quad-Core 1.2GHz, 7 inch, 1GB DDR3, 16GB, Wi-Fi, Android 4.1, Brown – 1.399,99 Lei
Asus Nexus 7 cu procesor NVIDIA Tegra 3 Quad-Core 1.2GHz, 7 inch, 1GB DDR3, 8GB, Wi-Fi, Android 4.1, Brown – 1.199,99 Lei