Tech Tableta

Asus Padfone va fi lansat la inceputul anului 2012

Asus Padfone va fi lansat la inceputul anului 2012

Asus Padfone m-a dus cu gândul la Matrioşka, păpuşa rusească în care găseşti versiuni din ce în ce mai mici ale aceleiaşi păpuşi. În cazul în care nu vă mai aduceţi aminte, Asus Padfone este un dispozitiv ce încorporează un smartphone într-o tabletă. La o primă vedere, ai spune că Padfone e un simplu Eee Pad Transformerde 10.1 inch şi poate nu te-ai abţine să te întrebi măcar în gând “da’ care-i şpilu’, domn’e?”

După deviza “nu crede şi cercetează”, vei găsi pe spatele tabletei un compartiment ce ascunde un smartphone de 4.3 inch. Telefonul este punctul cheie al dispozitivului, dar şi cheia celor de la Asus spre succes.

Datele rămân stocate în telefon, aşa că nu este nevoie de o sincronizare între cele două. Mobilitatea şi performanţele înalte capătă cu totul alte sensuri. Jonney Shih, preşedintele Asus, a declarat de curând că dispozitivul hibrid va fi lansat la începutul anului 2012 şi a confirmat faptul că va veni cu sistemul de operare Android Ice Cream Sandwich.

Preţul se vehiculează a fi undeva între 549 şi 799 de dolari. De asemenea, a apărut zvonul că ar veni cu platforma Nvidia Tegra Kal-El. Mai multe detalii în legătură cu specificaţiile tehnice nu se ştiu, însă suntem tare curioşi dacă tableta va avea porturi HDMI sau VGA, atunci cu siguranţă vom putea porecli Asus Padfone, Asus Matrioşka.