Bitdefender se gândeşte tot mai mult la segmentul business şi anunţă lansarea noii versiuni a soluţiilor pentru companii mici şi mijlocii – BitDefender Business Solutions 3.5. Aceasta răspunde provocărilor actuale din mediul de business, precum diversificarea ameninţărilor informatice, numărul crescut al staţiilor de lucru şi al serverelor şi nevoia de optimizare a costurilor de IT. BitDefender Business Solutions 3.5 include funcţii care simplifică administrarea politicilor de securitate la nivelul întregii reţele, îmbunătăţind în acelaşi timp abilitatea de a detecta şi bloca ameninţări tot mai periculoase.
Având la bază tehnologiile BitDefender antimalware, multiplu-premiate şi dezvoltat special pentru a răspunde nevoilor companiilor, BitDefender integrează protecţia anti-malware alături de audit şi administrare a reţelelor, folosind tehnologia WMI (Windows Management Instrumentation). Aceasta le permite administratorilor să beneficieze de vizibilitate şi control sporite, ajutând la identificarea şi eliminarea breşelor de securitate cauzate de aplicaţii clandestine sau configurări eronate din reţea.
Cu vizibilitate şi funcţii de administrare îmbunătăţite, BitDefender Business Solutions face un pas în plus faţă de soluţiile business tradiţionale antimalware, oferind protecţie serviciilor critice, precum sisteme de mail, clienţi desktop şi servere, împotriva atacurilor – indiferent dacă ameninţările provin din exteriorul sau din interiorul organizaţiei.
Versiunea 3.5 include: tehnologii de detecţie şi optimizare a performanţei, precum tehnologia Active Virus Control (AVC), BitDefender Antivirus for Mac – Ediţia Business şi compatibilitate Exchange 2010.
Pentru sporirea vizibilităţii în reţele şi pentru minimizarea impactului răspândirii rapide a infecţiilor malware, noua consolă de management inventariază informaţiile despre ameninţări şi oferă un audit al staţiilor de lucru şi un modul de raportare. Modulul audit permite organizaţiilor să creeze un inventar al componentelor hardware şi software pentru a putea evalua conformitatea lor în raport cu politicile companiei.
Versiunea 3.5 a BitDefender Business Solutions oferă protecţie în profunzime pentru reţelele companiilor şi include:
BitDefender Management Server, Business Clients pentru sisteme Windows, Macintosh şi Linux, BitDefender Security for File Servers, BitDefender Security for SharePoint (2007/2003), BitDefender Security for Mail Servers (Windows şi Linux) şi BitDefender Security for Exchange (2010/2007/2003).