
Casio a lansat în mod oficial o nouă tabletă de tip rugged, dedicată sectorului business și celor care lucrează în condiții mai dure. Tableta vine în două versiuni – V-T500-GE și V-T500E. Este construită pe principiul ”smart and tough” și vine cu o serie de funcționalități potrivite pentru fiecare tip de activitate. Sistemele sunt rezistente la șocuri, umezeală și praf.
V-T500 este de 10 inch și vine echipată cu procesor TI OMAP 4460 de 1,5GHz, cu 1GB RAM și 16GB spațiu de stocare care poate fi extins prin card SD sau microSD. Întâlnim două camere de 5MP, cea principală și cea secundară, iar în termeni de conectivitate avem WiFi, Bluetooth 4.0 și NFC (Near Field Communcation). Avem porturi USB, mini USB și micro HDMI. De asemenea, tableta vine cu o baterie detașabilă care oferă o autonomie de până la 12 ore.
Android 4.0 vine preinstalat, cu diverse funcții de siguranță la autentificare și aplicații . V-T500GE adaugă la specificații și HSPA/UMTS/EDGE și GPRS, ambele venind cu bretele pentru ca tableta să poată fi purtată la gât sau pe umăr. Printre accesorii întâlnim și un stylus, docking station, ecran protector și încărcător pentru mașină.
Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii referitoare la disponibilitate și prețuri.