Cuprins
Una dintre caracteristicile celor care lucrează într-o unitate sanitară se referă și la purtatul unei uniforme specifice. Este și normal să fie așa deoarece ai parte de protecție, mobilitate, ești recunoscut ușor de pacienți și aparținători și multe altele. Sunt nenumărate avantajele de care te bucuri atunci când porți o uniformă medicală, dar nu despre ele am decis să îți vorbim în rândurile următoare, ci de un alt aspect. Cel legat de fashion, și aici ne referim strict la reprezentantele sexului frumos care lucrează în acest domeniu.
Modă și job? Da, se poate!
Chiar dacă lucrezi în domeniul sanitar, asta nu înseamnă că trebuie să lași la o parte aspectul estetic al uniformei pe care o porți 12, sau chiar 24 de ore. Dimpotrivă, faptul că ești îmbrăcată cu ceva în care te simți bine, arată faptul că nu ești indiferentă la acele detalii care fac diferența și, în același timp nu contravin cu nimic normelor impuse în domeniu, te face parcă și mai încrezătoare în forțele proprii. Prin urmare, am decis să îți venim în ajutor cu câteva sugestii din partea specialiștilor, despre cum ai putea să ”jonglezi” cu alegerile tale, astfel încât să ai mereu un look perfect și profesionist.
Ține cont de forma corpului tău
Puține sunt persoanele care arată perfect, nu trebuie să te simți complexată de faptul că ai câteva kilograme în plus sau ești mai slăbuță de felul tău. Doar în filme doctorii sau asistentele medicale arată mereu ca și cum ar putea oricând defila pe un podium de modă. În cazul tău, uniforma medicală trebuie să țină cont de forma corpului tău, să îți pună în evidență punctele tari și să mascheze pe cele cu probleme, dar în același timp să îți ofere mobilitatea de care ai nevoie. Dacă ai șoldurile mari, nu purta pantaloni largi. În schimb, dacă ești mai filiformă, o uniform ușor mai lărguță îți va mai adăuga un pic de volum.
Alege mărimea potrivită
Pare de la sine înțeles că o uniform medicală trebuie aleasă și în funcție de mărime. Cu toate acestea, ai putea rămâne surprinsă de cât de multă lume nu ține cont de aceasta. Tu ai grijă să nu procedezi așa, pentru că ai nevoie de uniforme în care să te simți în largul tău, să nu fie nici prea largi, dar nici prea strânse pe corp. Și nu este vorba numai de aspectul exterior, ci trebuie să reții că ai nevoie de o uniformă care să îți ofere o bună libertate de mișcare. Ține cont de acest aspect și vei reuși să o alegi pe cea potrivită pentru tine, în care te simți încrezătoare și o adevărată profesionistă.
Culoarea potrivită
În prezent, găsim uniforme medicale într-o paletă variată de culori, ceea ce îți oferă mai multă libertate din acest punct de vedere. Dacă nu există vreun cod al spitalului sau al secției care impune purtarea unei anumite nuanțe, poți opta pentru acele culori care se potrivesc bine cu tenul tău. Sau, și mai bine, rămâi la clasicul alb, pentru că se potrivește de fiecare dată perfect, și are și un efect luminos asupra tenului tău. Oricât ai fi de obosită, un costum medical dama, Laura Olteanu, bluza-pantalon-bandana, alb este de fiecare dată o alegere inspirată, din toate punctele de vedere.
Ce părere ai de imprimeuri
Dacă nu vrei un costum complet alb, poți încerca să ieși un pic din tipare cu niște imprimeuri. Da, știm și noi că majoritatea uniformelor medicale sunt vândute la set, dar nimic nu te împiedică să cumperi mai multe pe care, mai apoi, să le combini într-un mod plăcut ochiului. Dacă la o bluză cu un astfel de imprimeu adaugi și un pantalon alb sau o culoare care să se potrivească, ai toate șansele să fii ușor de observată, pentru că ești acea pată de culoare și de veselie a secției.
Puțină personalitate
Chiar și când vine vorba despre uniforma pe care o poți la serviciu, nu înseamnă că nu o poți personaliza puțin, pentru un plus de acel ”ceva” care să o scoată în evidență. Și pe tine la fel. Brodarea numelui în partea de sus este o idee foarte bună, sau a unei monograme realizată în mod discret, dar totuși vizibil. Eventual, broderia cu numele sau monograma o poți amplasa și pe una dintre mâneci. Optează pentru o culoare vie, care iese ușor în evidență. De asemenea, nu uita să te interesezi dacă nu cumva ideea ta contavine regulamentului intern al unității sanitare în cadrul căreia îți exerciți profesia.
Nu exagera cu accesoriile
De regulă, demnele urmașe ale Evei reușesc de fiecare dată să își creeze look-ul perfect cu ajutorul accesoriilor. Acum, fiind vorba despre o unitate sanitară, excesul de accesorii nu este permis, din motive de siguranță, protecție și multe altele. Totuși, nu înseamnă să renunți complet la ele, ci doar să le limitezi puțin. Cercei delicați, un colier finuț… sunt doar câteva exemple, și care îți oferă un look aparte, mai ales dacă știi cum să le accesorizezi și cu culoarea costumului pe care îl porți.
Un costum medical nu ar trebui să te împiedice să îți pui în valoare punctele forte, fără însă ca în acest fel să ignori aspectele legate de protecție și profesionalism ale acestuia. Atunci când porți uniforma care ți se potrivește perfect, ai parcă și mai multă încredere în tine, și nici stresul parcă nu mai este atât de prezent. Sperăm că micile noastre recomandări ți-au fost de folos și ai înțeles mai bine că, totuși, moda și sistemul sanitar merg chiar foarte bine împreună!