EB-595Wi permite profesorilor şi studenţilor să utilizeze până la cinci puncte tactile sau unul dintre cele două creioane interactive pentru a face adnotări direct pe imaginea proiectată. Astfel realizarea de note, diagrame sau ilustraţii direct pe materialele video devine mult mai uşoară. Comenzile de pe ecran permit schimbarea cadrelor, selectarea intrărilor sau salvarea ilustraţiilor, printr-o simplă atingere. Conceput pentru a proiecta de la distanţe ultrascurte, noul proiector permite utilizatorilor să interacţioneze direct cu prezentările, minimizând umbrele şi strălucirea.
Cele două creioane interactive noi pot fi folosite simultan, au o viteză de răspuns mai bună şi sunt mai uşor de utilizat decât modelele anterioare, datorită design-ului îmbunătăţit şi a greutăţii reduse. EB-595Wi dispune de o configurare simplă, datorită instalării fără drivere şi a calibrării automate. Modul de adnotare de tip „tablă albă”, independent de PC, permite profesorilor să realizeze prezentări fără computer.
Epson EB-595Wi face parte din noua gamă de proiectoare ultra short throw EB-5, în care sunt incluse atât modele interactive, cât şi modele non-interactive, modele cu rezoluţii WXGA şi XGA. Fiecare model nou dispune de luminozitate îmbunătăţită în comparaţie cu modelele anterioare, de până la 3.300 lumeni. Întreaga gamă se bazează pe tehnologia Epson 3LCD, care asigură imagini de înaltă calitate datorită luminozităţii pe culoare şi pe alb de acelaşi nivel. Rezultatul constă în reproducerea de culori vii (de trei ori mai luminoase decât proiectoarele concurente ) şi imagini de impact, chiar şi pe timp de zi. Aceste modele au o durată lungă de viaţă a lămpii, datorită modului eco, controlului dinamic al lămpii şi reglării automate a luminozităţii. Intrările duble VGA şi HDMI oferă o conectivitate extinsă.
Toate proiectoarele din seria EB-5 au caracteristici wireless, facilitând partajarea de conţinut de pe o gamă largă de dispozitive inteligente, prin intermediul aplicaţiei iProjection . Funcţia de moderator permite profesorilor şi studenţilor să partajeze simultan conţinut. Profesorii păstrează controlul complet, deoarece pot alege când să afişeze conţinutul partajat de studenţi – ideal pentru interacţiune într-un mediu educaţional sau de instruire prin colaborare.
Seria EB-5 va fi disponibilă începând cu luna mai a anului 2014.