Tech

Experienţa Netcamp 2010 | Laptop News

Experienţa Netcamp 2010 | Laptop News

Pe 8 decembrie, subsemnata a participat, în calitate de blogger acreditat din partea LaptopNews, la cel mai mare eveniment anual dedicat afacerilor pe web şi antreprenorilor online din România – Netcamp 2010.

Locaţia evenimentului a fost pe măsură – Hotel JW Marriott Bucharest Grand Hotel care, după cum o să vedeţi în poze, intrase deja în atmosfera Sărbătorilor. Am ajuns puţin mai târziu, pe la prânz, ratând astfel primele 2 sesiuni de dimineaţă.

Conferinţele de după pauza de masă s-au desfăşurat în paralel, iar eu am participat la Start UP Now! unde am aflat ce trebuie să ştie un antreprenor online de la: Marius Ghenea – Antreprenor, Dragoş Novac – CEO Krogos Software, Bogdan Secară – Apropo Media şi Dragoş Roua – Antreprenor.

Am aflat lucruri ca:
-cei 4P din Marketing se pot adapta la: părinţi, familie şi alţi proşti;
-dacă nu reuşeşti să obţii o finanţare externă, mai bine nu mai incepi business-ul;
– principalii jucători pe piaţa online sunt: media brokers, websites, agenţii de media, agenţii online, clienţii şi consumatorii finali;
-bani în online se pot face din advertising (însă nu e uşor deloc), din a cere bani userilor tăi într-o formă sau alta pentru informaţia de care beneficiază (aspect foarte neglijat în prezent), vânzarea bazei tale de date, vânzarea datelor şi statisticilor despre utilizatorii tăi şi e-commerce pe site de publishing;
– un plan de afaceri este oricând un instrument binevenit, util şi pragmatic;
-”dacă business-ul este o simfonie, planul de afaceri e melodia”;
– promovarea business-ului se face mereu, oriunde mergi!

La pauză am savurat o cafea, am socializat cu cei prezenţi, am dat şi o tură prin împrejurimi şi m-am întors să aflu ce e hot în business, online agencies, gaming, web development şi online video de la: Adrian Amairie – CEO Axonite, Bogdana Butnar – Headvertising, George Lemnaru – eRepublik, Cristian Strat şi Mircea Pasoi -Summify şi Flaviu Rădulescu GM Hostway Romania.

Aici am descoperit o sumedenie de lucruri foarte tari şi interesante despre cum că în Africa există o platformă de localizare GPS prin SMS şi este open-source. Despre chestii foarte tari prezentate de Bogdana – în USA au un serviciu special 311 unde poţi să reclami orice, iar ei analizează telefoanele, fac statistici şi încearcă să identifice pattern-uri şi cauze. Un telefon dintr-un hotel care să îţi spună că în cameră miroase a arţar nu îţi spune nimic, dar când observi că telefoane de acest fel primeşti în fiecare an, în aceeaşi lună, poţi trage o concluzie. Şi tot ea ne-a prezentat cât de multe lucruri mişto se întâmplă pe afară, aşa că am realizat că mai avem muuult de muncă.

Am intrat şi în lumea jocurilor Zynga şi am aflat cum dezvoltă diferite brand-uri strategii pentru a se promova prin intermediul acestora…foarte ingenioase! Sau că ză thing în materie de programare este HTML5, o combinaţie de HTML, CSS3 şi aplicaţii Java, şi că viitorul este să creezi o aplicaţie viabilă pentru orice platforma fără a fi nevoit să îi schimbi codul.

Şi…că s-a inventat camera care filmează 360 grade, de fapt sunt 5 camere reunite şi mi se pare pur şi simplu genial (google-iţi yellow bird).

Aşadar, experienţa Netcamp 2010 a fost una reuşită şi foarte interesantă, mulţumim Evensys pentru oportunitate şi sperăm să ne vedem şi la ediţia următoare!

Pe durata evenimentului, Nokia N8 mi-a fost de mare ajutor. Cu ajutorul acestui smartphone am reuşit să postez pe reţelele sociale cele mai interesante momente surprinse la NetCamp 2010.