
GS50 este cel mai recent model de videoproiector conceput de BenQ pentru a fi utilizat atât în spații închise cât și în deplasare, care poate fi utilizat și ca boxa bluetooth.
Acesta vine echipat cu un sistem de proiecție DLP, la rezoluţie Complet HD 1080p şi luminozitate 500 ANSI lumeni. Sursa de lumina este de tip LED și are o durata de viață de 20.000 de ore pe modul normal și 30.000 de ore pe modul Eco. Este echipat cu tehnologia HDR10 și HLG, care oferă efecte de gamă dinamică ridicată, cu un contrast mai bun în zonele intunecate şi culori luminoase. Modurile de imagine optimizate sunt susţinute de BenQ CinematicColor™ cu un spaţiu larg de 97% din paleta de culori Rec.709 pentru o performanţă exactă a culorilor. GS50 îmbunătăţeşte detaliile şi contrastul în scenele luminoase şi întunecate. Funcţia de reglare automată a luminozităţii menţine calitatea cinematografică a imaginii, asigurând în acelaşi timp un afişaj echilibrat, păstrându-vă ochii odihniţi în timpul vizionării prelungite. Este echipat cu tehnologie auto-focus dar oferă și posibilitatea de reglaj manual. Poate fi folosit în poziție orizontală sau înclinat la un unghi de 15 grade.
Pe partea de sunet are parte de tratament 2.1: 2 difuzoare de 5W și un woofer de 10W. Este optimizat cu tehnologia proprietara treVolo și este un adversar de temut pentru boxele portabile. Deși în ultimul articol dedicat unui videoproiector ViewSonic v-am spus ce sunet plăcut are, GS50 este într-o altă liga. Este echipat cu procesor de semnal digital care produce joase nedistorsionate și înalte clare, un bass natural prin intermediul woofer-ului și a fost conceput cu un design de ieșire a sunetului de 270 grade. Indiferent că veți urmări un film blockbuster sau o comedie, veți asculta un număr de stand-up sau o coloana sonoră compusă de Hans Zimmer, acest videoproiector nu va dezamăgi.
Designul tip cutie îl prinde foarte bine și nu a fost lăsat la voia întâmplării. Cu o greutate de 2.3kg, acesta a fost proiectat pentru durabilitate și să fie ergonomic pentru stiluri de viaţă active. Este rezistent la stropirile ușoare de apă prin intermediul certificării IPX2 și rezistent la căderi accidentale de până la 70 cm. Culorile alese trimit cu gândul la natură și este echipat cu un mâner pentru a putea fi mai ușor transportat. De asemenea, vine la pachet cu o geantă de transport care oferă spațiu de depozitare pentru telefonul mobil, baterie externă sau un Nintendo Switch.







Sistemul de operare folosit este AndroidTV versiunea 9. Comparativ cu versiunile mai vechi, această a primit o interfață cu totul nouă care se utilizează ușor. Google Play Store, YouTube și Amazon Prime Video sunt printre cele mai importante aplicații care vin preinstalate pe acesta. Pentru Google Play Store veți avea nevoie de un cont Gmail pentru a-l folosi și descarcă alte aplicații. Din nefericire, GS50 nu face parte din categoria videoproiectoarelor certificate Netflix, așa că nu îl veți găsi pe Play Store. Va trebui să descărcați Aptoide prin intermediul Play Store, iar de pe Aptoide va trebui descărcată aplicația Netflix. Controlul parental este prezent astfel încât copii nu vor putea abuza de acesta. Aplicaţia exclusivă BenQ FamiLand selectează numai conţinutul YouTube pentru copii, gestionează timpul de vizionare şi creează liste de redare personalizate.





Dongle-ul pentru a afișa conținut direct de pe telefonul mobil prin intermediul internetului este prezent în pachet.
Memoria internă disponibilă pentru utilizator este de 9GB și vine echipat cu toate porturile importante pentru un asemenea videoproiector. Avem portul clasic HDMI, un port USB tip C care acceptă atât power delivery cât și display port, un jack pentru ieșire audio și un port USB tip A. Este dotat cu baterie a cărei capacitate nu a fost specificată, dar care promite o autonomie de până la 2 ore și jumătate. Suficientă cât să puteți urmări în întregime chiar și un film lung precum Army of the Dead.
BenQ GS50 este videoproiectorul pe care probabil și-l doresc toți cei care petrec mult timp în natură. Este ușor de transportat cu o construcție solidă și frumoasă, oferă o imagine clară și culori plăcute și cu un sunet de excepție. Momentan nu este disponibil în România, iar pe Amazon se găsește la prețul de 800$.