
Zi de zi, organele publice care au drepturi de anchetare precum si judecatorii se ocupa de numeroase cazuri in care cei suspectati ca au incalcat legea sunt anchetati si daca se dovedesc a fi vinovati sunt sanctionati dupa caz iar in caz contrat, cand acestia sunt nevinovati, sunt eliberati iar cazul inchis. In cele mai multe cazuri, una dintre etape este urmarirea penala care are ca scop determinarea tuturor circumstantelor si luarea in considerare a probelor pentru stabilirea unei sentinte.
Urmarirea penala reprezinta un proces prin care sunt adunate probe care au ca obiect existenta infractiunilor comise de una sau mai multe persoane sau chiar o institutie precum si a celor care de crede ca au comis aceste infractiuni iar in urma evaluarii acestora se poate determina un rezultat favorabil pentru lege. Acest proces poate avea in mare doua finalizari, trimiterea in judecata sau netrimiterea in judecata. Urmarirea penala poate fi realizata numai de organe desemnate in acest scop, precum membrii ai Ministerului Apararii Interne, judecatori sau alte cadre speciale, ce apartia diverselor institutii de stat ce pot realiza anchetari.
Pentru ca sentinta sa fie una corecta este necesara colectarea tuturor dovezilor existente atat in ceea ce priveste documente cat si declaratii oferite de catre inculpati precum si martori sau alte persoane precum si multe altele. Procesul de urmarire penala poate fi demarat in numeroase cazuri in care se considera ca legea a fost incalcata, de la spalare de bani pana la vanare de substante interzise, de exemplu. O astfel de procedura poate avea durate diferite de timp, uneori chiar si de cativa ani.
Indiferent daca o persoana sau o companie este vinovata sau nu, este indicat ca inca din primele momente ale inaintarii acestor acuzatii sa fie contactat un avocat sau un birou de avocatura bun. Daca acuzatiile sunt nefondate si nu vor exista in final probe suficiente sau chiar deloc care sa il incrimineze pe acuzat atat avocatul cat si persoana acuzata vor avea de parcurs un drum ceva mai usor dar care totusi presupune mult stres si implicare din partea tuturor. Exista situatii in care o persoana poate fi parte a unei infractiuni insa fara a sti asta, caz in care trebuie dovedit prin probe solide.
Daca este ales cineva cu experienta care sa ii reprezinte pe cei pusi sub urmarire penala, biroul insoteste suspectii din faza de urmarire pentru a se asigura ca ia la cunostinta toate detaliile anchetei si alege cele mai bune cai de a dovedi nevinovatia clientilor si de a contesta deciziile instantei. In acest sens este nevoie de implicarea totala a clientului, pana la urma, oricine dorind sa scape de astfel de acuzatii sau cel putin sa aiba o sentinta cat mai mica.
Ceea ce este mai complicat in cazul unor persoane este ca au parte de astfel de probleme peste hotare, poate chiar in tari indepartate, precum Israel. Exista totusi solutii salvatoate, prin avocati nativi sau de origine romana care activeaza in ambele tari si pot reprezenta clienti in tara dar si in Israel in orice fel de caz, de la infractiuni economice pana la infractiuni de circulatie, usoare sau grave. Pentru ca, in comparatie cu tara noastra, acolo pot exista mai multe sau mai putine insititutii juridice precum si alte seturi de legi si alte demersuri prin care o persoana este anchetata si judecata, un avocat care sa ii poata ajuta pe cei ce au nevoie de un astfel de sprijin trebuie sa cunoasca toate detaliile necesare precum legile tarii in domeniul in care un inculpat este anchetat, drepturile si libertatile pe care acesta le are precum si ce masuri pot fi luate de catre inculpat in a se proteja. Exista anumite cazuri in care chiar si organele de anchetare fac uz de puterea si pozitia pe care le au la dispozitie, lucruri ce pot fi astfel utilizate de catre un avocat in instanta, ajutand astfel la schimbarea rezultatelor finale.
Distrugerea probelor necesare sau deja utilizate la o urmarire penala este si ea o infractiune serioasa asa ca nu este deloc indicat sa se faca asta. De asemenea, si ingreunarea unei anchete este la fel de grava si poate adauga mai multe acuzatii la sentinta finala. De aceea, este indicata contactarea unui avocat inca de la inceput si punerea in derulare a unui plan cat mai benefic pentru client. Exista multe cai prin care o problema poate fi abordata si o rezolvare gasita iar un avocat cu experienta dar mai ales care are la indemana toate informatiile necesare, le va gasi si le va calcula, alegandu-le pe cele mai bune.
Un birou de avocatura bun trebuie ales in functie de cateva criterii precum tipul de servicii oferite. Cu cat mai variate cu atat mai bine, desigur. Totodata, experienta avocatilor acelui birou este foarte importanta, prezentarea unui profil personal fiind indicata si foarte utila clientilor. Chiar daca exista si cazuri in care o persoana se poate apara singura si chiar isi poate dovedi in teorie nevinovatia, un avocat are la dispozitie mai multe rezurse, o putere de cuvant mai mare precum si o libertate mai mare de a invoca legi si libertati care sa il ajute pe clientul sau si care nu pot fi atat de usor contestate de organele de anchetare si de justitie. Astfel, pentru orice problema juridica ati avea in Israel, tineti minte ca este bine sa alegeti un avocat sau birou de avocatura potrivit care sa va reprezinte si sa va ajute sa obtineti resultatul dorit.