Tech Laptop

Laptop-uri Asus | Laptop News

Laptop-uri Asus | Laptop News

O mulţime de modele noi de laptop-uri Asus au fost adunate în paginile (virtuale) ale unei reviste. Astfel, numărul din martie 2010 al revistei periodice Asus World Magazineprezintă o mare parte dintre noile notebook-uri pregătite de companie de la începutul anului 2010 şi până acum. Avem câte o fotografie, o listă de specificaţii tehnice şi caracteristici distinctive pentru fiecare dintre aceste modele, numai răbdare să avem să ne uităm peste toate. Ce-i drept, pe unele le-am mai văzut deja şi altele chiar au ajuns pe piaţă. Evident, din moment ce această publicaţie are un caracter internaţional şi general, nu se ştie exact care dintre toate aceste laptop-uri vor fi disponibile până la urmă şi la noi în ţară, dar merită să ne punem la curent.

– laptop-urile din seria Asus A – dedicate utilizării de zi cu zi, sub sloganul „work and play”, cu modelele – A42JV/JR/JK/JB/F (display de 14 inch), A52JC/JR/JK/JB/F (display de 15.6 inch), A72JR/JK/F (display de 17.3 inch), echipate cu procesor Intel Core i3 sau Intel Core i5;

Seria Asus G – laptop-uri de gaming, cu modelele G51JX (15.6 inch), varianta G51JX cu display 3D, G60JX (16 inch) şi notebook-ul G73JH, căruia i-am făcut deja şi un review;

seria Asus K – destinată tot utilizării de zi cu zi, cu modelele: K40AE, K51AE, K70AE, K40AF, K50AF, K70AF, K40ID, K50ID, K70ID, K40IE, K50IE, K70IE, K42JV/JR/JK/JB/F, K52JC/JR/JK/JB/F, K72JR/JK/F;

seria Asus N – pentru divertisment, printre care există câteva modele cu port USB 3.0, altele cu audio Bang & Olufsen, şi unele cu tehnologia nVIDIA Optimus – N43JF, N61JA/JQ/JV, N63JN, N71JA/JQ/JV, N73JN, N82JV/JQ şi NX90 cel venit din viitor, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, cu modelele NX90JQ/JN;

seria Asus P – laptop-uri de afaceri, cu modelele P50IJ şi P81IJ şi seria PL, unde intră tot laptop-uri pentru afaceri, dar echipate de data aceasta cu procesoare low-voltage – PL30JT şi PL80JT;

seria Asus U bamboo – cu carcasele simpatice realizate din bambus – U33JC, U43F/JC, U53F/U53JC;

seria Asus UL – notebook-uri echipate cu procesoare ultra-low voltage de la Intel, care oferă peste 8 ore de autonomie, cu modelele UL20AT, UL30JT, UL50AT, UL50VF, UL50VS, UL80JT, UL80VT/VS;

Recent, Asus a anunţat disponibilitatea în Europa, începând cu luna aprilie 2010, a modelelor Asus N82JV şi Asus N61JA, la un preţ de pornire de 1049 de euro. Dacă despre primul laptop am mai vorbit, să îl trecem în revistă şi pe cel de-al doilea. Asus N61JA are un display de 16 inch şi vine cu procesor Intel Core i5 cu tehnologia Turbo Boost. Este echipat cu placa video ATI Mobility Radeon HD5730 cu 1 GB de memorie dedicată, lângă care stau 4 GB de memorie RAM şi un HDD de 50 GB la 5400rpm. Ecranul oferă o rezoluţie de 1366 x 768 pixeli. Pe lângă portul USB 3.0, Asus N61JA are şi două porturi USB 2.0, port VGA, port HDMI, card reader multi-format şi port eSATA. Se bazează pe conexiuni WiFi 802.11b/g/ne şi Bluetooth. Dispune de o baterie de 6 celule, un numeric keypad şi foloseşte Windows 7 Home Premium ca sistem de operare.