Noul portabil de la Lenovo poate fi folosit în patru moduri diferite. Cele mai evidente sunt modul notebook, un mod de utilizare care oferă probabil cel mai înalt grad de productivitate, și modul tabletă care poate profita din plin de interfața Windows 8.
Lenovo IdeaPad Yoga 11S UltraBook poate, de asemenea, să fie folosit în modul „cort” (tent mode) și compania susține că în acest fel utilizatorul se poate bucura de filmele sale preferate chiar și în pat. Modul „stand” este recomandat pentru prezentări și conținut multimedia.
Deși s-ar putea spune că nu prea este nici o diferență între „stand mode” și „tent mode”, compania susține că în modul „cort” sonorizarea Dolby Digital oferă anumite avantaje cinefililor. Ecranul IPS de 11.6 inch suportă 10 puncte de atingere simultană și vine cu o rezoluție de 1600 pe 900 pixeli.
Procesoarele folosite sunt din generația Intel Ivy Bridge, iar memoria RAM este de 4 GB cu posibilitatea de upgrade la 8 GB. SSD-ul de 128 GB nu este prea încăpător, dar prețul de start este de numai 799 USD. Jucăria arată fix la fel că Yoga 11 care vine cu Nvidia Tegra 3 și Windows RT, dar rezoluția ecranului este mai bună, iar grosimea a crescut de la 1.54 cm (0.61 inch) la 1.72 cm (0.68 inch).