Tech Laptop

Lenovo X201, X201s şi X201T

Lenovo X201, X201s şi X201T

Pe Lenovo X201 l-am văzut în schiţă, pe X201T taman în Australia, aşa că nu putem decât să ne bucurăm că primim în sfârşit câteva informaţii şi poze oficiale. Dar să le luăm pe rând.

În primul rând, toate cele trei modele au în comun un display de 12.1 inch cu rezoluţie de 1280 x 800 pixeli, până la 8 GB memorie RAM, conexiune 802.11n Wi-Fi, opţiuni pentru WiMAX şi 3G, precum şi un webcam de 2 MP. Spaţiul de stocare poate fi HDD, de la 160 GB până la nu mai puţin de 500 GB, sau tip SSD, de 128 GB.

Remarcăm şi câteva îmbunătăţiri aduse design-ului: cititorul de amprente a evoluat puţin şi permite utilizatorilor să pornească portabilul şi să se logheze cu un singur gest, iar fiecare mini laptop a primit un port USB pentru încărcarea bateriei chiar şi atunci când sistemul este oprit sau aflat în stand-by.

Mini laptop-ul Lenovo ThinkPad X201:

– vine cu mai multe opţiuni pentru procesor: un dual-core Intel Core i7 la 2.66 GHz Core i7 sau un Intel Core i5 la 2.4 GHz sau 2.53 GHz;

– cântăreşte doar 1.58 kg;

– preţ de pornire 1199 dolari;

– opţiune pentru baterie de 4, 6 sau 9 celule (cu autonomie de până la 12 ore);

Mini laptop-ul Lenovo ThinkPad X201s:

– mai subţirel şi mai uşor decât X201;

– se bazează pe un procesor Intel Core i7 ULV la 2 GHz;

– cântăreşte doar 1.13 kg cu tot cu bateria de 4 celule (şi ajunge la 1.4 kg cu bateria de 9 celule);

– are opţiunea pentru un ecran de 1440 x 900 pixeli;

– preţ de pornire 1599 dolari;

– opţiune pentru baterie de 4, 6 sau 9 celule (cu autonomie de până la 12 ore);

Mini laptop-ul convertibil în tablet PC, Lenovo ThinkPad X201T:

– se bazează pe un procesor Intel Core i7 ULV la 2.13 GHz;

– cântăreşte 1.63 kg cu bateria de 4 celule;

– opţiunea pentru multi-touch sau ecran extra-bright outdoor, vizibil în lumina naturală;

– preţ de pornire – 1549 dolari;