Tech

MSI Adora24 – Ultra-Slim AIO cu touchscreen de 23.6 inch

MSI Adora24 – Ultra-Slim AIO cu touchscreen de 23.6 inch

Compania laudă noul design și noi suntem de acord că MSI Adora24 arată decent, dar sunt câteva inexactități cu privire la modul în care noul produs este caracterizat. În primul rând, ecranul nu folosește un panou de 24 inch, așa cum s-ar putea înțelege din numele produsului, ci un display cu o diagonală exactă de 23.6 inch.

În al doilea rând, ne place faptul că MSI Adora24 are o grosime de numai 21 milimetri, dar compania menționează că aceasta se atinge „în cel mai subțire punct”. Practic, asta înseamnă că produsul are o grosime mai mare de 21mm.

Toate acestea sunt obținute folosind componente de laptop și asta poate să fie un avantaj, din punct de vedere al consumului de energie. Totuși acest design va pune probleme utilizatorului în momentul în care va dori să facă un upgrade. Până la urmă, vorbim despre un sistem desktop și aceste sisteme trebuie să suporte mai multe opțiuni de upgrade decât un UltraBook. Mai mult chiar, având în vedere că Adora24 folosește componente mobile, este destul de dezamăgitor faptul că greutatea atinge 7.5 Kg.

Per total, MSI Adora24 Ultra-Slim AIO (all-in-one) are un design decent și suntem bucuroși să vedem că vine cu un GPU separat precum Nvidia GeForce GT 740M. Memoria DDR3 poate mărită numai până la 8 GB, deși sunt două sloturi SO-DIMM disponibile.

Este păcat că MSI nu garantează un upgrade la 16 GB, mai ales la un sistem desktop și este păcat că nu avem o opțiune dual HDD. Aceste dotări ar fi adăugat costuri de producție minime pentru MSI, dar ar fi oferit avantaje tangibile cumpărătorului.