E trist ca omul modern risipeste si polueaza in jurul sau! Ciorapii nu se mai remaiaza si nici nu se mai cos, fiindca se considera ca sunt prea ieftini, incaltamintea purtata se arunca si ea, deoarece cizmarii sunt pe cale de disparitia. Cauciucurile se pun pe foc si nori negii se ridica spre cer, iar jantele putin strambe, zgariate sau fisurate sunt aruncate peste tot.
Prin ierburile necosite stau gramezi de jante, pet-uri, doze goale de bere sau de suc din aluminiu. In afara faptului ca gestul de a arunca inseamna poluare, acelasi gest inseamna si risipa.
Pentru realizarea unei jante au fost necesare anumite materii prime, iar unele dintre ele sunt epuizabile. La materialele din care au fost confectionate se adauga munca si consumul de energie. Daca s-ar gandi la toate acestea, omul nu ar mai arunca asa de usor lucruri. Si cu alimentele se intampla la fel.
Inaintea sarbatorilor din supermarketuri ies cosuri varfuite cu marfuri, apoi la cateva zile dupa sarbatori, hrana preparata din acele cumparaturi ajunge in tomberon.
Ce ar trebui sa faca un om care are jante deteriorate, dar nu asa de tare, incat sa le arunce?
- Sa intre pe site-ul atelierului de reconditionat jante SRZ Powdercoating si sa citeasca articolul despre sudura jante SRZ Powdercoating sa-si faca o parere despre calitatea si diversitatea serviciilor oferite de specialistii acestui atelier. Va intelege ca face o mare greseala sa arunce jantele putin fisurate, crapate sau strambe si sa cumpere altele noi, din moment ce ele pot fi ca noi la costuri mult mai mici.
- Sa se uite la pozele de pe site, sa vada cum arata jantele reparate de acesti profesionisti.
- Sa analizeze lista partenerilor. Va vedea acolo companii de transport persoane si marfuri renumite care isi repara jantele in acest loc.
- Sa citeasca explicatiile despre masinile si tehnicile noi utilizate la sudura, sablare, indreptare pentru a-si face o idee de performantele acestui atelier.
- Sa faca neaparat o programare, fiindca nu trebuie sa rateze ocazia de a-si pune la punct jantele la preturi oneste.
Din cauza faptului ca jantele sunt in cea mai mare parte a timpului in miscare si interactioneaza cu diferite suprafete, pe suprafata lor apar gauri sau crapaturi minuscule. Niciodata posesorul masinii nu trebuie sa fie indiferent la aparitia acestora, fiindca o fisura in janta este asemenea cariei dintr-o masea sau dintr-un dinte: cu cat se intarzie tratarea ei, cu atat se adanceste, isi mareste diametrul si compromite dintele.
Exista multe secrete profesionale detinute de specialistii atelierului, cert este ca au capacitatea sa faca o janta sa arate si sa functioneze ca noua.
Daca nu se repara la timp janta, masina poate fi implicata in accidente si pagubele produse vor fi mai mari. In plus, se poate ajunge si la pierderea de vieti omenesti. O roata perfecta are o directie buna si poate frana la timp cand se actioneaza asupra ei, in timp ce o janta deteriorata poate genera accidente in lant pe o autostrada.
Nu este neaparata nevoie ca persoana care merge la atelier sa stie ce janta merge sudata si care nu, ce servicii sunt necesare ca o janta sa fie ca noua si masina sa nu reprezinte un risc pentru cel care o conduce, pentru cei care calatoresc cu ea sau pentru partenerii de trafic. Persoanei care se prezinta conform programarii cu janta la atelier i se va explica exact care vor fi manoperele necesare ca ea sa fie in perfecta stare.
In plus, echipa de la SRZ Powdercoating isi asuma responsabilitatea fata de calitatile jantelor reconditionate in atelier.
Aici se pot reconditiona si jante ale unor masini de colectie pentru care nu se mai gasesc piese de cumparat, de aceea romanii sunt bucurosi ca au unde sa mearga cu jantele strambe, fisurate sau crapate. In acest moment, este posibil ca potentialul client sa se intrebe ce se intampla oare cu fisurile care nu se vad cu ochiul liber?
La atelier se poate face o inspectie amanuntita a jantelor si in functie de verdictul specialistilor se poate decide: reconditionarea lor sau cumpararea unor jante noi.
Aici invata oamenii sa nu arunce o janta pentru micile imperfectiuni aparute din cauza drumurilor rele si a socurilor suferite in trafic. Poate ca romanii si toti cetatenii planetei ar trebui sa se gandeasca de zece ori inainte de a arunca un lucru pe care il pot duce la reconditionat.
O janta poate fi salvata la atelierul prezentat mai sus si toata lumea va fi pe deplin multumita, chiar si oamenii care iubesc natura, fiindca nu vor mai vedea mormane de jante aruncate in iarba. Tot ce se poate repara inseamna chibzuinta, mai putini bani si mai ales economie de resurse.
Programarea se face usor de pe site, prin intermediul formularului de comanda sau telefonic, sunand la unul dintre cele trei numere afisate pe site.
Clientii au postat de asemenea, in mediul online si mesaje de apreciere si de multumire la adresa specialistilor, fiind 100% multumiti de servicii.
Jantele clientilor sunt pe maini sigure aici, de aceea se impune sa se faca o programare. La atelier se lucreaza intens de luni pana vineri de la ora 10 la 18, iar sambata programul este mai scurt. Firma se mandreste cu multi colaboratori fideli, cu aparatura de ultima generatie din atelier si cu tehnicile inovatoare care se aplica jantelor de catre cei mai buni specialisti ai momentului. Poate ca romanii vor fi mult mai atenti cu jantele lor si le vor duce la timp la reconditionat economisind timp, bani si resurse.
Articole conexe:
- Sectorul 4, oaza de liniste si de confort
- Un nou serial turcesc pe postul TV Kanal D - "A două șansă"
- Cumparatorii pretentiosi comanda produsele necesare…
- Alegerea unei lenjerii de pat de impact va fi rasplatita
- ASUS N550 - noua generatie de laptop-uri multimedia…
- Un broker credit locuinte eficient
- Baterie de laptop la interior
- Infinite USB – concept simpatic