Tech Laptop

Piata laptop-urilor din Romania – in scadere cu 7.3%

Piata laptop-urilor din Romania – in scadere cu 7.3%

Ieri, în cadrul unei conferinţe Dell, au fost afişate şi cifrele oficiale IDC cu privire la piaţa de portabile din România la final de 2011. Mai exact, s-a adus în discuţie Q4. Mai jos aveţi un tabel cu poziţiile producătorilor de portabile în funcţie de numărul unităţilor vândute.

În acest top 10 avem 3 creşteri pozitive în comparaţie cu anul 2010. Acer, Sony şi Fujitsu se pot mândri cu creşteri de 2 cifre, cele mai mari fiind trecute în contul Fujitsu – 37,8%. Acer mizează pe produse la preţuri avantajoase, Fujitsu revine în forţă după despărţirea de Siemens, iar Sony se axează tot mai mult pe inovaţie.

Podiumul arată interesant şi se poate observa cum a fost influenţat de criza economică. ASUS pierde prima poziţie cu o scădere de 22%, locul 1 fiind acum ocupat de Acer după o creştere de 24.6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010. Cea mai mare scădere o înregistrează HP cu -32.9% şi pierde poziţia a doua, ba chiar şi podiumul.

Cu toate că a înregistrat o scădere de -4%, Dell se poate mândri cu poziţia a 3-a şi cu vânzări de 23 654 unităţi. Dell şi cu Lenovo sunt singurele companii care au terminat pe minus şi totuşi au crescut o poziţie în clasamentul final.

Samsung a intrat oficial în România la începutul anului 2011 şi a reuşit să termine Q4 pe poziţia 8 cu peste 6000 de unităţi vândute. Interesantă această evoluţie, mai ales că lumea nu prea este familiarizată cu acest brand pe zona portabilelor.

Dar piaţa portabilelor din România a înregistrat oricum o scădere cu aproximativ 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. În Q4 2011 au fost vândute 155 457 unităţi faţă de 167 628 unităţi în 2010.

Suntem la început de 2012 şi-mi este greu să fac o previziune asupra vânzarilor din acest an, dar presimt ceva mişcări interesante pe piaţa din România. Tind să cred că ASUS îşi va recăpăta poziţia de lider, Samsung va creşte tot mai mult, Lenovo şi Toshiba cred că se vor menţine în cotele actuale. Rămâne de văzut cum va juca Acer. Voi cum vedeţi viitorul vânzărilor de portabile în 2012?