Masini Tech

Producători auto din japonia formează o asociație pentru identificarea unui carburant nepoluant

Producători auto din japonia formează o asociație pentru identificarea unui carburant nepoluant noiembrie 17, 2021
Hqdefault

În paralel cu linia de dezvoltare a electromobilității, tot mai multe companii auto investesc în motoare care funcționează pe bază de hidrogen.

Iar asta nu este de mirare, pentru că jucătorii din industria auto au realizat că trenul EV a plecat de ceva vreme din stație, condus de Tesla și, mai nou, de Volkswagen. Drept urmare, the next big thing trebuie să fie altceva decât motorul electric, pentru a mai putea realiza profit și pentru a rămâne în prim-plan.

Prin urmare, știrea cum că Toyota Motor se va asocia cu alţi patru producători auto japonezi pentru a explora viabilitatea unor carburanţi alternativi nepoluanţi pentru automobilele cu combustie internă, între care hidrogenul şi carburanţi sintetici derivaţi din biomasă, nu a venit ca o noutate. Mai ales că Toyota este deja pionier în domeniu.

 

Asociația mai cuprinde încă patru producători niponi – Mazda Motor, Subaru, Yamaha Motor şi Kawasaki Heavy Industries. Aceștia au făcut anunţul la o pistă de curse în Okayama, oraș situat în vestul Japoniei, unde Toyota participă cu o maşină cu hidrogen.

Partea interesantă ar fi ca sistemul să fie compatibil cu mașinile deja existente. Aș fi interesat să modific Kodiaq-ul propriu, astfel încât să funcționeze cu un combustibil alternativ, atât timp cât prețurile nu sunt prohibitive, iar tehnologia nu ar fi doar în fază de test, cum e cea de transformare a mașinilor clasice în electrice.

Convertirea motoarelor cu ardere internă pentru combustibili verzi, cum ar fi hidrogenul, este dificilă din punct de vedere tehnologic, dar acest lucru ar permite companiilor să sprijine lanţurile de aprovizionare existente de zeci de ani, care angajează sute de mii de lucrători, la care altfel ar putea fi nevoite să renunţe în cazul construirii de vehicule electrice.