Tech

Toshiba adaugă funcții 3D noi pentru Satellite A665 3D și Qosmio F60

Toshiba adaugă funcții 3D noi pentru Satellite A665 3D și Qosmio F60

Toshiba Computer Systems, una dintre diviziile Toshiba Europe GmbH, a anunțat lansarea suportului extins 3D pentru Qosmio F60 și pentru variantele compatibile 3D ale modelului Satellite A665. Versiunile actualizate ale laptopurilor multimedia vor oferi suport pentru discurile Blu-ray 3D și pentru stream-ul filmelor 3D prin HDMI pe un televizor 3D, în timp ce Satellite A665 dispune de un ecran 3D încorporat. Mai mult, ambele laptopuri vor oferi o aplicație pentru conversia din 2D în 3D, aplicație care adaugă o dimensiune nouă filmelor 2D. Modelele actualizate Qosmio F60 și Satellite A665 vor fi disponibile din cel de-al patrulea trimestru al anului 2010 în Europa, Orientul MIjlociu și Africa.

Clipurile video 2D sunt reinventate
Thomas Teckentrup, General Manager Product, Strategy și Development Division, Computer Systems Group EMEA: “Pentru că numărul surselor video 3D disponibile este încă limitat, acum oferim o experiență 3D complexă pentru Satellite A665 3D, cât și pe televizoarele 3D. Acum, utilizatorii pot să reinventeze filmele 2D disponibile pe DVD, dar și clipurile filmate de ei înșiși tot în format 2D, prin folosirea puterii mari de procesare oferită de laptopurile noastre”. Atât Qosmio F60 și Satellite A665 3D includ noul Toshiba Video Player 3D. Această aplicație software, disponibilă în exclusivitate pentru clienții Toshiba, utilizează algoritmi complecși pentru convertirea DVD-urilor din 2D în 3D. În cazul modelului Satellite A665, acest conținut 3D poate fi vizualizat pe ecranul HD de120Hz, compatibil 3D, al laptopului.

Streaming al filmelor 3D către un televizor 3D
Modelele Qosmio F60 și Satellite A665 oferă acum o interfață HDMI care poate prelua conținut 3D. Astfel se permite redarea conținutului 3D direct pe un televizor 3D: acesta presupune atât discuri Blu-ray 3D și, de asemenea, conținut care este convertit din 2D în 3D, precum clipurile video filmate de utilizatori și DVD-uri standard. Cu ochelarii activi compatibili cu televizorul 3D conectat, utilizatorii se pot delecta în imagini foarte realiste de pe ecranul de mari dimensiuni al televizorului compatibil 3D.

Jocuri 3D pe Satellite A665
Modelul Satellite A665 3D suportă redarea jocurilor 3D prin HDMI®. Astfel, pasionații de jocuri pot alege să se bucure de jocuri 3D pe ecranul TruBrite® 3D HD de 39,6 cm (15,6”) și cu iluminare LED (120 Hz) sau să încerce o experiență complet nouă a jocurilor pe ecranul de mai mari dimensiuni al unui televizor 3D, împreună cu prietenii sau familia.

Actualizări pentru modelele Satellite A665 3D disponibile

Pentru a ne asigura că toți clienții care dețin un Satellite A665 3D se pot bucura de noile caracteristici 3D, toate dispozitivele vor putea fi actualizate prin descărcarea unui software.