Cei de la Toshiba oferă utilizatorilor cadoul perfect de Crăciun – noua tabletă Thrive de 7 inch, care va putea fi achiziţionată cu mai puţin de 400 de dolari începând cu luna decembrie. Aceasta arată exact ca sora ei mai mare, Toshiba Thrive de 10 inch, însă sunt anumite diferenţe care le deosebesc.
Cele două au un procesor dual core Nvidia Tegra 2 de 1GHz, o cameră de 5MP şi una de 2MP şi o rezoluţie de 1280×800. Cu toate astea, lucrurile se schimbă când vine vorba de conexiune, varianta mai mică a tabletei Toshiba Thrive având doar versiuni mini şi micro ale portuilor USB, SD şi HDMI. Toshiba Thrive de 7 inch nu permite utilizatorilor accesul la baterie, însă este cu siguranţă mai uşoară – 400 de grame şi 11,9 mm grosime.
Noua Toshiba Thrive va avea ca sistem de operare Android 3.2 Honeycomb, conectivitate Wifi, Bluetooth şi GPS şi va fi disponibilă cu un spaţiu de stocare de 16 GB sau 32 GB. În filmulețul de mai jos aveți o scurtă prezentare a tabletei.