Ultrabook-urile sunt din ce în ce mai subţiri şi mai uşoare, dar şi din ce în ce mai performante mai ales cu noile game de procesoare. Deşi iniţial recomandarea celor de la Intel referitoare la criteriile ultrabook-urilor luau în calcul şi preţul de 1000 de dolari, acesta a fost din start o problemă pentru firmele producătoare.
Unii nu au reuşit să reducă nici preţul de pornire la sub 1500, sigur acestea s-au ieftinit pe parcurs. Producţia şi materialele utilizate au fost factorii principali care au adăugat zerouri etichetelor şi astfel s-a cochetat cu ideea folosirii altor materiale în special pentru carcase. Preţurile au început să scadă după primul val de modele şi acum cu al doilea val, putem vedea chiar o micşorare consistentă de chiar până la 600 de dolari.
Modelele de 600 de dolari sau chiar mai jos sunt deocamdată excepţii, dar se pare că în a doua jumătate a anului, tot mai mulţi vor reduce preţul. Soluţia a venit de la carcasele din plastic care se pare că pot oferi aceeaşi durabilitate şi acelaşi aspect ca şi cele din aluminiu. Ca specificaţii tehnice ne putem aştepta şi la un hard hibrid cu SSD mic şi HDD clasic mare.
Preţurile de acum se învârt undeva între 700 şi 800 de dolari, Samsung Seria 5 este în jur de 749 de dolari, Acer Aspire S3, 779 de dolari, iar Toshiba Portege Z835 poate fi găsit la aproximativ 829 de dolari. Aşadar, financiar vorbind, graniţa dintre notebook-uri şi ultrabook-uri se micşorează din ce în ce mai mult şi este o veste care poate doar să ne bucure, chiar şi cu micile dezavantaje cu care vin. După cum vine vorba, o carcasă de plastic e mai bună decât nicio carcasă.